FOTO Clujeanul care câştiga în comunism 18 salarii lunare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Szabo Tamas (78 de ani) a lucrat începând cu 1962 pentru aproape 50 de publicaţii din România, ajungând la performanţa de a câştiga nu mai puţin 18 „salarii” pe lună.

Când a apăsat pentru prima oară pe butonul aparatului de fotografiat cartierul Mănăştur era doar un vis comunist, iar centrul Clujului avea încă o atmosferă boemă, mic-burgheză.

A trăit pe viu o jumătate de secol din istoria Clujului, sub lentila aparatului lui de fotografiat. A importalizat cele mai importante evenimente ale Clujului din ultimii zeci de ani, fotografii care înconjurul ţării în aproape 50 publicaţii din ţară. Aşa a ajuns să aibă 18 joburi pe lună, să fie invitat oficial să-l fotografieze pe Nicolae Ceauşescu, iar securiştii să-l viziteze periodic atunci când nu era acasă.

Este povestea fotografului clujean Szabo Tamas, acum în vârstă de 78 de ani, cel care într-o carieră începută în 1962 a realizat zeci de mii de fotografii, o comoară vie, aflată, parţial, în podul casei lui din Cluj.

Carieră începută pe Cetăţuie

Deşi a a crescut cu aparatul de fotografiat în mână, nu a dorit nici în ruptul capului să-şi urmeze profesional tatăl, care a fost fotograf, „mic meseriaş”, aşa cum el însuşi în numeşte.Visa să facă film, astfel că după finalizarea studiilor electrotehnice a ajuns să lucreze ca electroacustician la Tehnocin, „intreprindere de stat”, care realiza aparatură necesară studiourilor şi reţelelor de difuzare a filmelor.

Ulterior s-a angajat ca fotograf la Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj, unde a lucrat zeci de ani, până în 1995.

„Am ajuns şi în televiziune, trei ani. Aşa m-am scârbit, însă, de televiziune şi filmări, încât nu am mai luat vreodată în mână camera de luat vedere”, rememorează Szabo Tamas. O plimbare pe Cetăţuie, la braţul unei clujence frumoase i-a schimbat, însă, viaţa, ajungând ca în paralel cu munca de muzeu să devină, în timp, fotograf colaborator pentru aproape 50 de publicaţii din toată ţara.



„Domnule, trebuie să recunosc că mie tare mi-au mai plăcut mândruţele. Nu tare, foarte tare. În 1963, era 23 august, mă plimbam pe Cetăţuie cu o gagică. Odată, o început să se aude nişte rachete (n.r. artificii). Am luat aparatul şi repede am expus cu timpul destul de lung. Eu cred în destin. Ştiţi de ce? După o zi m-am întâlnit cu directorul de la acea vreme de la Muzeul de Artă, care mi-a cerut una dintre fotografii, fără să ştiu ce va urma”, povesteşte Szabo Tamas, despre prima fotografie de presă, publicată  a doua zi în ziarele Făclia şi Igazsag.

Vizitat pe ascuns de securişti

Deşi nu existau foarte mulţi fotografi profesionişti la Cluj, bătaia pentru un post de colaborator de ziar era una acerbă, spune Tamas, astfel că a invidiile prietenilor au fost inerente. Şi asta pentru că a ajuns să colaboreze în acelaşi timp cu nu mai puţin de 18 ziare, reuşind să câştige lunar peste 10.000 de lei.



„Mă urcam în maşină şi 10 zile umblam prin toată Transilvania. Veneam acasă, developam filmele şi mă uitam ce e intersant pentre ziare şi ziceam  <Asta merge pentru Săteanca, asta merge pentru Igazsag, asta pentru Pioneriul>. Am fotografiat orice am văzut interesant. Nu era ca acum, ca să vină un prostalău de poliţai şi să te tragă la răspundere pentru că vrei să-ţi faci treaba”, îşi aminteşte Szabo Tamas.

Vezi cum arăta Clujul acum 50 de ani

Statutul special de care se bucura un fotoreporter nu i-a adus doar avantaje. Un artist fotograf era atent supravegheat de regimul comunist, iar vizitele „surpriză” la domiciu erau destul de dese. Afla, însă, de fiecare dată când avea parte de vizitatori „nepoftiţi”, lăsându-le securiştilor pe masă ca momeală o hârtie fotografică, care odată atinsă păstra imprimată urma acestuia.

Lupta cu cenzura

Acestea nu erau singurele „belele” pe care i-au creat regimul comunist fotografului. El a trebuit să se confrunte deseori cu cenzura specifică regimului. Una dintre cele mai amuzante şi „stupide” întâmplări pe care le-a trăit, după cum el însuşi le numeşte, a fost când a fost numit oficial ca să fotografieze Clujul din avion.



„Şi atunci ne-au dat un om cu armă, să nu cumva să derutăm avionul. După ce am developat filmul, ne-au luat fotografia şi au început: <asta e secret>. Şi au tăiat cu o foarfecă din clădirile din fotografii care aveau securitate”, se amuză Szabo Tamas.

Situaţia nu a fost singulară. Clujeanul a vrut să realizeze un album cu fotografii despre fier, în care pe o jumătate din pagină au fost inscripţionate texte explicative, culese din literatură, Biblie etc. Odată ajuns albumul la Bucureşti, pentru cenzură, reacţia cenzorului a fost una care l-a şocat pe fotograful clujean.

„Mi-a zis <eu am citit de la început la sfârşit, de la sfârşit la început, de la mijloc în colo şi în coace. Am citit în toate felurile, dar nu am găsit nici un omor, nicio dragoste. Aici trebuie să fie ascuns ceva politic. Nu vă aprob. Nu a înţeles,defapt, absolut nimic”, povesteşte fotograful, arătând albumul rămas cu pete uriaşe, după i-a fost cenzurat tot textul acestuia.



I-au confiscat pozele cu Ceauşescu

El a avut ocazia, însă, să fie unul din fotografii invitaţi să-l fotografiete pe Nicolae Ceauşescu, alături de alţi doi clujeni, în cadrul unei vizite a cestuia la Cluj. Clujeanul l-a urmărit pe Ceauşescu peste tot în oraş, însă strădania de a-i face cele mai bune fotografii s-a dovedit a fi zadarnică.

„Când a fost gata totul, ne-au băgat în curte la Făclia şi ne-au luat toate filmele. Nici unul ne-au rămas. Ei le-au developat. Era un control foarte mare. Nu erau voie să apară poze cu Ceauşescu decât cu aprobarea lor”, a conchis clujeanul Szabo Tamas.

Cine este Szabo Tamas
S-a născut la 18 februarie 1933, la Arad
1955: fotograf la Laboratorul Central de Cineficare al UBB
1962 – 1965 – fotograf la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
1970 – 1973 – Colaborator al TVR Bucureşti
1978 – Obţine titlul de fotograf artistic internaţional din partea Federaliei Internaţionale a Fotografilor FIAP din cadrul UNESCO
1980 – 1990 – fotograf al Teatrului Naţional din Cluj
1995 – 2007 – fotograf al Academiei Române, filiala Cluj

image
image
image
image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite