FOTO Cimitirul Vesel de la Săpânţa pe afişul oficial al TIFF 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fidel spiritului ironic în care și-a conceput campaniile anterioare, afișul oficial al TIFF 2012 parodiază ideea de film ca religie în două versiuni - una „tradițională" și una „modernă". „Posterul acestei ediții face cu ochiul Cimitirului Vesel și filosofiei lui «de viață», imaginând un fals efect secundar al supradozei cu filme, de care nu scapă nici măcar omul de la țară.

Religia și credința sunt puse în discuție anul acesta la TIFF, printr-o selecție puternică de filme pe această temă și printr-o campanie de promovare inspirată de ideea că filmul este religia TIFF-ului. „Campania de imagine pleacă de la o simplă constatare: la TIFF, filmul a devenit o religie. Spectatorii noștri, cei care au crescut cu noi și cu filmele festivalului, sunt credincioșii noștri. Și noi, și ei - devotați sută la sută TIFF-ului", explică directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov.

image

„Sloganul acestei ediții, tributar versurilor naive de la Săpânța, nu trebuie luat literal, ci ca pe o expresie a pasiunii necondiționate pentru cinema a celor pentru care s-a inventat acest festival", adaugă Chirilov. Strâns legată de imaginea TIFF 2012 este secțiunea tematică a acestei ediții, Oameni și zei/ Gods and Men, rezervată filmelor despre religie și credință.



Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 1 - 10 iunie, la Cluj-Napoca. O a șasea ediție va avea loc la Sibiu, între 13 și 17 iunie.

image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite