Expertiza IML Cluj, favorabilă suspecţilor din „Cazul BT“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma măsorilor efectuate de specialiştii Institutului de Medicină Legală (IML) Cluj a reieşit că principalii suspecţi din cazul jafului de la Banca Transilvania sunt mai scunzi cu opt şi respectiv trei centimetri.

Expertiza IML Cluj a fost depusă la dosarul cauzei aflat pe rolul Tribunalului Cluj, aceasta fiind cerută de judecătorii clujeni ca urmare a furnizării expertizei lucrătorilor Serviciului Român de Informaţii (SRI). Potrivit acesteia, cei doi spărgători în cazul jafului de la agenţia din Mănăştur a Băncii Transilvania măsurau 184 cm, cu o marjă de eroare de 1,6 cm, respectiv  174 centimetri, cu o marjă de eroare de 2,46 cm.

În urma măsurătorilor efectuate astăzi la sediul IML Cluj a reieşit că Bogdan Baciu măsoară 176 cm, respectiv în cazul lui Andrei Hosu, înălţimea e de 171 cm, reliefând faptul că ultimul ar fi mai scund cu opt centimetri decât atacatorul surprins de camerele video. Expertiza IML Cluj a fost realizată în jurul orei 13.00, după ce cu câteva ore mai devrem, cei doi tineri se aflau în sala de judecată a Curţii de Apel Cluj în cadrul procesului de judecare recursului la măsura arestării preventive. În această cauză judecătorii au respins cererea, cei doi fiind judecaţi în continuare în stare de arest preventiv.

Potrivit lui Vlad Hosu, avocatul tinerilor, în urma acestei expertize şansele ca Bogdan Baciu şi Andrei Hosu să nu fie autorii jafului, au crescut în orice instanţă din lume. „Faptul că sunt mai mici relevă că nu ei sunt autorii. Nu poate fi vorba de tocuri pentru că nu jefuieşti o bancă în tocuri. După ce expertiza va ajunge la dosar mă aştept ca procurorii să fie cei care să ceară eliberarea lor“, a declarat avocatul.

Bogdan Baciu şi Andrei Hosu au fost arestaţi preventiv în luna ianuarie fiind principalii suspecţi în cazului jafului de la agenţia bancară a Băncii Transilvania (BT) din Mănăştur în 13 februarie 2009.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite