Exodul halatelor albe: Peste 600 de medici clujeni au plecat la muncă în străinătate în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia de Sănătate Publică Cluj a înregistrat, din 2010 până în prezent, peste 700 de cereri din partea cadrelor medicale pentru eliberarea certificatului de conformitate necesar plecării la muncă în străinătate. Cei mai mulţi dintre aceştia, 606, sunt medici.

13 dosare au fost ale farmaciştilor şi 98 de dosare au fost depuse de către asistenţi medicali şi moaşe. De asemenea, Colegiul Medicilor Cluj a eliberat, de la începutul acestui an, un număr de 68 de certificate profesionale pentru medicii care doresc să lucreze în străinătate, principalele ţări în care medicii au plecat fiind Germania, Marea Britania sau Franţa. Numărul certificatelor profesionale eliberate a crescut, în 2010, faţă de anul 2008 de peste patru ori.

Colegiul Medicilor a eliberat în 2008 89 de astfel de certificate, în anul 2009 un număr de 181, iar în anul 2010 un număr de 401. Reprezentanţii Colegiului Medicilor Cluj au precizat că, pe lângă acest certificat profesional, medicii mai au nevoie de certificatul de conformitate eliberat de către Ministerul Sănătăţii pentru a profesa în străinătate.

"Numărul acestor certificate marchează doar încercarea medicilor de a profesa în aceste ţări, nu şi reuşita propriu-zisă", au precizat reprezentanţii Colegiului Medicilor Cluj.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite