Cluj: Fabrica de Pensule, centrul cultural al Europei pentru două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Fabrica de Pensule, centrul cultural al Europei pentru două zile
Cluj: Fabrica de Pensule, centrul cultural al Europei pentru două zile

Operatori culturali din 14 ţări europene, dar şi ministrul Culturii, Theodor Paleologu, vor dezbate, azi şi mâine,  modalităţi prin care arta poate contribui la dezvoltarea  oraşului.

La evenimentul ce va debuta azi la ora 10.00, în Fabrica de Pensule, primul centrul cultural independent din România, vor participa operatori culturali din 14 ţări europene, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi centrale şi oameni de afaceri.

Aceştia vor dezbate şi vor încerca să găsească soluţii cu privire la modul în care arta şi cultura pot contribui la dezvoltarea Clujului. „Discuţiile vor fi centrate pe oraşul nostru, însă avem invitaţi din foarte multe ţări, care ne vor împărtăşi din experienţa lor“, a declarat Rariţa Zbranca, directorul Fundaţiei AltArt, organizatorul evenimentului.

Printre invitaţii speciali se numără Theodor Paleologu, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, europarlamentarul german Doris Pack, un fost senator german, Volker Hassemer etc.

Evenimentul este organizat la Fabrica de Pensule, primul centru cultural independent din ţară, inaugurat vineri, 23 octombrie, la Cluj. Centrul include 29 de spaţii de artă contemporană: cinci galerii de artă, două studiouri de teatru, dans şi multimedia, 17 ateliere de artişti, precum şi sediul a 12 organizaţii culturale, pe o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi, repartizate pe trei niveluri.

Proiectul a fost iniţiat de un grup de artişti, curatori, producători şi manageri culturali din Cluj.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

image
image
image
image

   

image
image
image
image

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook, Hi5 sau MySpace



Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite