Eşti hotelier? Vrei să economiseşti bani? Vezi ce sfat îţi dă un vicepreşedinte de-al lui Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bernd Lembcke, vicepreşedinte executiv al Trump Organization, s-a întâlnit ieri cu hotelierii clujeni. La eveniment a participat şi Petru "Pepe" Petrina, preşedintele companiei de consultanţă Strategic Management Advisers.

Asociaţia Hotelierilor Clujeni a organizat ieri, 6 iunie, o discuţie cu cei care lucrează în domneiu şi i-au avut ca invitaţi speciali pe Bernd Lembcke, Executive Vice President al Trump Organization şi Managing Director al Trump Florida Properties, şi Petru "Pepe" Petrina, President Strategic Management Advisers.

Bernd Lembcke a vorbit despre cum să-şi dezvolţi afacerea în vremuri de criză şi despre puterea pe care o are un brand, temă de interes pentru această perioadă. Lembcke lucrează pentru Donald Trump de 17 ani şi administrează complexul de relaxare Mar-a-Lago, din cunoscuta staţiune turistică Palm Beach din SUA.

Bernd Lembcke le-a împărtăşit hotelierilor clujeni câteva dintre „micile lui secrete" care au contribuit semnificativ la creşterea veniturilor aduse de complexul Mar-a-Lago. Ponturile despre care le-a spus sunt: a angajat un florist în locul contractării serviciilor unei firme de specialitate, a schimbat operatorul de telefonie mobilă,  organizează în fiecare zi de vineri şi sâmbătă evenimente caritabile şi chiar a redus frecvenţa de colectare a gunoiului, scăzând astfel factura la salubrizare. Cu alte cuvinte, Bernd Lembcke i-a atenţionat pe hotelierii clujeni să fie atenţi la cheltuieli care par "nesemnificative", în aparenţă.

Cortul care economiseşte bani

Acesta le-a mai povestit cum amplasarea unui cort şi construirea unei săli de spectacole au adus milioane de dolari lui Trump. „Probabil că mulţi nici nu aţi făcut un calcul până acum să vedeţi câţi bani poate aduce un cort. Un cort înseamnă ceva banal în mintea multora. Atenţie: pentru un cort nu plăteşti taxe, nu e nevoie de aer condiţionat decât la evenimente şi ai doar o simplă podea de lemn. Cortul  construit de noi în complexul Mar-a-Lago ne-a adus milioane de dolari pe an. Mai mult decât atât, imaginaţi-vă cât de uşor este să decorezi un cort, comparativ cu o sală de bal", a precizat Bernd Lembcke, la întâlnirea de ieri, de la un restaurant din Cluj.

„Discut cu Donald despre cum merge afacerea"

Vicepreşedintele Trump Organization le-a mai spus hotelierilor clujeni cât de important este brandul pentru succesul unei afaceri. Donald Trump, spre exemplu, şi-a pus numele pe clădirile pe care le deţine peste tot în lume.

"Probabil mulţi se gândesc că Donald Trump nici nu ştie ce afaceri mai are, la nivelul la care este acum. Vă asigur că nu este aşa. Ştie ce afaceri are peste tot în lume. Spre exemplu, săptămânal, discut cu Donald despre cum merge afacerea de la Mar-a-Lago. Donald este prezent tot timpul în afacere, iar relaţia lui cu angajaţii este una extrem de simplă: vrea să ştie tot timpul cine ce are de făcut şi care sunt rezultatele muncii. Nu pune multe întrebări, dar pune întrebări clare şi la subiect. Donald e mereu atent la ce se întâmplă în afacerile lui şi ştie când şi cum trebuie să intervină. Este un proprietar de afaceri activ", a mai spus Lembcke, referindu-se la cât de important este ca un proprietar de afacere să acorde atenţie afacerii lui..

Mai e de lucrat la capitolul client

Pepe Petrina le-a explicat celor prezenţi câteva modalităţi prin care pot verifica profitabilitatea unui preparat din meniul lor.

"Piaţa hotelieră clujeană a evoluat foarte mult în ultimii ani. Tot mai mulţi dintre cei care activează în acest domeniu au început să pună pentru prima dată accentul pe client. Mai este de lucru la acest capitol, dar suntem pe drumul cel bun. Ce lipseşte în acest moment pieţei hoteliere clujene? Aş putea spune fluxul de clienţi. Cei mai mulţi oameni încă nu sunt obişnuiţi că "pot să ia cina la restaurant", că se pot relaxa participând la diverse evenimente organizate în cadrul unui hotel şi exemplele pot continua. E bine dacă începem să fim atenţi la detalii. Personal, mă bucur să văd schimbări în bine", a spus şi Pepe Petrina la sfârşitul evenimentului de ieri.

Cine e Bernd Lembcke

E vicepreşedinte executiv al Trump Organization, principala companie deţinută de miliardarul Donald Trump. Cariera sa  impresionantă şi experienţa profesională pe care o are constituie principala carte de vizită pentru Bernd Lembcke.

Românul Petru "Pepe" Petrina a condus, pe rând, mai multe cluburi de golf din Statele Unite. La vârsta de 21 de ani a ajuns în Statele Unite, unde şi-a urmat părinţii.  În America, Pepe a urmat Şcoala de Management hotelier la Universitatea Cornell, aceasta fiind considerată "cea mai bună din lume". După absolvirea studiilor, prima poziţie ocupată a fost cea de assistant manager la Ansley Golf Club din Atlanta, Georgia. După mai bine de doi ani acolo, a trecut pe poziţia de Club Manager la Hope Meadow Country Club din statul Connecticut.  După doar doi ani, Pepe a ajuns cel mai tânăr General Manager şi Chief Operating Officer din SUA, la Dellwood Country Club, din statul New York. De asemenea, Pepe are un MBA de la prestigioasa Johnson Graduate School of Business din cadrul Universităţii Cornell.

Din 2006, Petrina a pus bazele unei companii de consultanţă în România, Magna Consulting, alături de alţi specialişti şi din 2010 a fondat Strategic Management Advisers, firmă care are ca prim obiect de activitate îmbunătăţirea calităţii de servicii în domeniul HORECA precum şi în alte domenii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite