Emil Dică iese la atac: „Diseară vreau banii în cont“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul lui CFR Cluj, Emil Dică, a ajuns la o înţelegere cu grecii de la Xanti Skoda, dar mutarea ar putea pica în ultima clipă. Astăzi este ultima zi în care CFR îi poate vira în cont restanţele salariale, în caz contrar jucătorul întorcându-se de mâine la antrenamentele lui Jorge Costa

Fotbalistul a ajuns în urmă cu două săptămâni la un acord cu cei din conducerea clubului în ceea ce priveşte rezilierea contractului cu CFR, care s-a obligat să-i plătească două dintre cele patru salarii restante pentru a-l lăsa liber de contract. Diseară este ultima zi în care clujenii mai pot vira cele 25.000 de euro în conturile jucătorului. Acesta ameninţă că în caz contrar se va prezenta la antrenamente şi clubul va fi nevoit să-i plătească în continuare salariul.

„Eu nu am de gând să renunţ la aceşti bani. E adevărat, am un acord cu Xanti Skoda, dar nu am semnat nimic cu ei până nu-mi rezolv problemele cu CFR. E treaba lor, dacă nu îmi vor da în seara asta banii, o să-i coste 200.000 de euro rămânerea mea încă un an. Nu plec, rămân aici şi mă antrenez cu echipa a doua dacă trebuie. În urmă cu două săptămâni mi-au spus că nu au bani acum, dar până pe data de 17 iunie vor face rost“, spune fotbalistul.

A renunţat la două salarii

CFR Cluj are restanţe pe patru luni către fotbalistul adus liber de contract de la Rapid, în urmă cu doi ani. Dică are un salariu de 150.000 de euro anual şi cu tot cu restanţe, o rămânere a sa la Cluj ar costa clubul 200.000 de euro. Acesta este dispus să renunţe la transferul în Grecia în schimbul banilor.

„Ştiu că au fost şi în trecut probleme cu plăţile către jucătorii care au plecat. Tocmai de aceasta, nu plec până nu primesc banii. Eu am vrut să mă despart amiabil, să nu fac scandal pe la comisii, dar dacă nu se vor ţine de cuvânt, o să depun memoriu să devin jucător liber, pentru că nu mi-am primit banii de patru luni“, atacă acesta.

De partea cealaltă, cei din conducerea clubului dau asigurări că nu vor fi probleme în ceea ce priveşte despărţirea de fostul rapidist. „Îi vom da banii pentru că nu mai contăm pe el şi nu putem risca să fim nevoiţi să-l mai plătim încă un an“, a dezvăluit o persoană din clubul „feroviar“. Emil Dică a ajuns la CFR Cluj la începutul sezonului 2009-2010, de la Rapid, echipă cu care a jucat în sferturile de finală ale Cupei UEFA, formaţia antrenată de Răzvan Lucescu fiind eliminată după o dublă manşă cu Steaua.

 „Dacă nu primesc banii până diseară, mâine vin la antrenamentele lui Costa“
Emil Dică, mijlocaş CFR Cluj


Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite