Edi Stăncioiu, spre Dinamo!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portarul campioanei CFR Cluj, Eduard Stăncioiu, este dorit de Dinamo şi ar putea părăsi Clujul pentru formaţia din Ştefan cel Mare, unde ar urma să lucreze din nou cu Ioan Andone

Eduard Stăncioiu nu mai este demult un portar pe care conducerea campioanei să mizeze în meciurile importante. În sezonul recent încheiat, goal-keeperul nu a bifat decât cinci meciuri, prima opţiune pentru tehnicianul Andrea Mandorlini fiind Nuno Claro. în aceste condiţii, conducerea va renunţa, foarte probabil, la serviciile sale.

Destinaţia lui Stăncioiu va fi Dinamo Bucureşti, unde este dorit cu insistenţă de Ioan Andone, antrenor cu care a mai lucrat în sezonul 2007-2008, când CFR a cucerit primul titlu de campioană din istorie. Atunci, portarul a fost printre preferaţii „Fălcosului“, iar acum îşi doreşte să-l aibă din nou sub conducerea sa, conform unor surse apropiate jucătorului.

Stăncioiu a mai fost dorit de Dinamo şi în urmă cu trei ani, dar atunci mutarea a căzut din cauza opoziţiei jucătorului, care nu a dorit să plece de pe „Dr. Constantin Rădulescu“. De data aceasta, însă, nemulţumit de postura de veşnică rezervă, fostul portar al Sportului Studenţesc va accepta propunerea „alb-roşilor“, în cazul unei oferte mulţumitoare.

Stăncioiu s-a transferat la CFR Cluj la începutul sezonului 2006-2007, de la Sportul, unde a evoluat timp de opt sezoane. La Cluj s-a impus ca titular încă de la început, dar încet-încet a fost trecut pe planul secund.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite