U Jolidon Cluj, aproape de un super-transfer! Negociază cu rusoaica Elena Polenova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicecampioana la handbal feminin U Jolidon Cluj poartă tratative cu interul stânga Elena Polenova, care a evolua ultima dată la Zvezda Zvenigorod, sub comanda antrenorului naţionalei Rusiei, Evgheni Trefilov.

În luna aprilie, handbalista în vârstă de 26 de ani, de 1.98 metri şi 100 de kilograme, şi-a reziliat contractul cu Zvezda. De atunci, nu a reuşit să-şi găsească un club pe măsura capacităţilor sale, ultima încercare în acest sens – cu Oltchim Râmnicu Vâlcea – eşuând zilele trecute.

Impresarul jucătoarei s-a reorientat în România, deschizând negocieri cu vicecampioana "U" Jolidon Cluj, care va evolua în premieră, în preliminariile Ligii Campionilor. "Suntem în negocieri, care sperăm să se încheie favorabil. Nu negociem doar cu Polenova, ci şi cu alte patru jucătoare din Serbia, toate pe posturi din linia de 9 metri", a declarat vineri, directorul sportiv al U Jolidon Cluj, Cosmin Sălăjan, pentru MEDIAFAX.

Elena Polenova are un palmares impresionant: este vice-campioană olimpică cu echipa Rusiei, campionă mondială în 2005 şi 2007, medaliată cu argint şi bronz european în 2006 şi 2008.

Echipa clujeană va evolua în grupa a 3-a din turul doi al Ligii Campionilor, în ordine, cu HC Metalurg Skopje (17 septembrie), cu câştigătoarea turneului din primul tur (18 septembrie) şi cu Byasen Trondheim (19 septembrie).

Doar prima clasată din grupă va merge mai departe, urmând a evolua în grupa preliminară A, din care mai fac parte campioana Europei, Viborg HK, Dinamo Volgograd şi Buducnost Podgorica.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite