Dumitru Dragomir Inclezan, inginerul care a aprins flacăra revoluţiei la CUG

Dumitru Dragomir Inclezan

Clujeanul şi-a mobilizat colegii de pe platforma industrială, rudele şi cunoştinţele din alte intreprinderi, după ce a aflat de la un timişorean ce s-a întânplat în 19 decembrie 1989 în oraşul de pe Bega.

Unul din participanţii la comemorarea evenimentelor din decembrie este inginerul Dumitru Dragomir Inclezan. „Vin în fiecare an la manifestări”, ne-a dezvăluit bărăbatul. Are şi motive. Unul din cei ucişi de gloanţe la Hotelul Astoria este chiar fratele său, Ioan Inclezan.
Vorbeşte cu greu despre evenimentele care i-au marcat viaţa, familia şi cariera. Are motive serioase. El a declanşat operaţiunea de mobilizare a muncitorilor de la Combinatul de Utilaj Greu (CUG).

Un timişorean a povestit ororile

Totul a pornit de la întâlnirea unui timişorean, în data de 19 decembrie 1989, care a venit la CUG, pentru cumpărarea de oxigen. Relatările sale despre ororile comise împotriva demonstranţilor i-au întărit convingerea că trebuie acţionat. „Atunci am simţit că nu mai putem sta fără să acţionăm”, mărturiseşte clujeanul. Sprijinit de colega Viorica Luca a transmis pe la prietenii din combinat îndemnul de a porni în data de 21 decembrie spre centrul oraşului. Soţul acesteia, instructorul de dans Emil Luca a făcut legătura cu mediul universitar. „Emil i-a anunţat pe prietenii lui Călin Nemeş şi profesorul Dan Negru”, povesteşte Inclezan. Restul e istorie. Grupul lui Nemeş şi Lucian Matiş au încercat să mobilizeze trecătorii din centru, unde au murit 12 oameni.

Strategia a fost modificată

Planul iniţial era să se adune în Piaţa Păcii (în prezent Lucian Blaga), în faţa Casei de Cultură a Studenţilor: „Trebuia doar să oprim tramvaiele, în faţa sediului administrativ al CUG-ului şi pe Bariţiu”.  Mobilizarea a fost exemplară, în ciuda temerii că vor fi blocaţi sau arestaţi. „Am estimat că peste 2.500 de muncitori au plecat spre centru”. Planul a suferit modificări, după ce coloana a pornit pe jos şi a întâmpinat mai multe baraje din partea forţelor de represiune. Pe traseu, li s-au alăturat angajaţii de la Fabrica de rectificat FMR, Unirea II, Sinterom, Iris Porţelanul şi IMMR 16 Februarie.

De primele două baraje au trecut fără probleme. Al treilea i-a oprit cu focuri de armă. A aflat doar a doua zi de moartea fratelui. Era la asaltul asupra Primăriei. Nu a mai fost bun de nimic. „L-am mobilizat şi pe el să ne ajute. Ideea era să fie cât mai mulţi clujeni, din toate mediile sociale”, îşi aminteşte Inclezan. Familia nu l-a lăsat în Cimitirul Eroilor: „L-am îngropat acasă la ţară”.

Dezamăgit de mersul lucrurilor, a decis să plece în străinătate. „Lucrăm în Italia cu soţia”, ne-a spus Inclezan. Nu a reuşit să-şi facă certificat de revoluţionar: „Ne-au tot plimbat cu hârtiile”.

PROFIL
NĂSCUT: 10 octombrie 1956, Suatu- Cluj
STUDII: Facultatea de Construcţii, Institutul Politehnic Cluj
Eperienţă: inginer instalator
FAMILIE: Căsătorit, 2 copii


Întrebări şi răspunsuri
Ce credeţi că s-ar fi întâmplat dacă nu aţi fi încercat să mobilizaţi oamenii pentru a ieşi în stradă?
D. D. Am fi văzut şi noi revoluţia la televizor, ca atâtea alte oraşe.
Regretaţi implicarea în evenimente?
D. D.Dacă nu interveneam nu mi-aş fi pierdut fratele. Încep să regret că am iniţiat demersul.

Îi place
Că mobilizarea sa a fost un mare succes. Peste 2.500 de angajaţi au răspuns mobilizării din acele zile.

Nu îi place
Că locuitorii Clujului au început să uite că cei care au murit în oraş, au făcut ca lucrurile să se schimbe.