Dosar record de furt de acţiuni: 500 de păgubiţi şi 8 ani de procese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de părţi vătămate cer în insatanţă acţiuni în valoare de peste 100.000 de lei, care le-au fost furate. Procesul în care sunt judecaţi pentru furt trei orădeni a fost amânat şi săptămâna aceasta pentru expertize.

Trei orădeni sunt judecaţi în stare de libertate, după ce au furat pur şi simplu acţiunile la firme profitabile a peste 500 de români, pe care le-au revândut ulterior pe piaţa RASDAQ.


Florin Dericichei, Lucian Simuţ şi Daniel Cheregi, acţionari şi membri ai conducerii  firmei de intermediere de acţiuni, SVM Titan Invest Oradea, şi-au adjudecat acţiuni în valoare de peste 100.000 de lei ale unor cetăţeni. Ei s-au folosit de complicitatea lui Dan Cismaru, referent operaţional la Registrul Mioriţa, unde se ţinea evidenţa acţionarilor din toată ţara.

Păgubiţii aleşi din mediul rural


Cismaru le furniza orădenilor datele de identificare ale acţionarilor la societăţi bine cotate pe piaţa de capital. Inculpaţii alegeau doar persoane vârstnice din mediul rural. Ei întocmeau acte false de vânzare-cumpărare a acţiunilor, pe care le transferau la firma lor SVM Titan Invest din Oradea. Apoi le puneau în circuitul pieţei de capital RASDAQ, acţiunile vânzându-se prin agenţi agreaţi, care nu cunoşteau sursa ilicită a acestora.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, prin această metodă cei trei au furat acţiuni de la peste 500 de persoane din 38 de judeţe, creând un prejudiciu estimat la peste 100.000 de lei. Furtul s-a produs în perioada februarie- mai 2002. Ei au fost arestaţi, în iunie, 2002, timp de o lună, după care au fost judecaţi în stare de libertate. Prima sentinţă de condamnare cu suspendare, a celor trei a fost casată de Tribunalul Cluj în anul 2005 . În consecinţă procesul a fost reluat la Judecătorie.


De atunci, magistraţii amână aproape lunar cauza, din diferite motive. Cel mai frecvent motiv este citarea nelegală a părţilor vătămate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Cluj, Mihăiţă Lucian Marian, este vorba despre persoane vârstnice, dintre care unele au decedat. Aproape la fiecare termen se primesc înştiinţări că a mai decedat câte o victimă a hoţilor, urmând să fie citaţi succesorii.


Complicaţii intervin şi din cauza pretenţiilor civile. Păgubiţii solicită nu doar valoarea acţiunilor actualizată cu rata inflaţiei, dar şi dividendele pe care le-ar fi obţinut între timp. Iar acestea necesită în permanenţă expertize.

Alegeau firme profitabile


Firmele care au fost preferate de hoţi la data furtului erau SC Napoca Construcţii SA, SC Sticla Lucsil SRL, Salprest, Napolact, Grandemar, Cristiro Bistriţa, Astoria Arad, Remat, Magazin Universal Maramureş, Samobil, Automobile Dacia, Auto Nova, Sanifarm, Metalica Oradea, Turism Felix.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite