Dosar CNSAS pus în scenă la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorii bucureşteni s-au mutat de mai bine de o lună la Cluj pentru repetiţii (foto: adevarul)
Actorii bucureşteni s-au mutat de mai bine de o lună la Cluj pentru repetiţii (foto: adevarul)

Dosarele CNSAS au ajuns din arhive pe scena teatrelor. Prima reprezentaţie are loc astăzi, la Cluj-Napoca.

Spectacolul „X centimetri din Y kilometri", realizat după un dosar din arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), este, după cum spune cea care a pus în scenă povestea, Gianina Cărbunariu, o „linguriţă într-un ocean". „Am înţeles că la CNSAS există 26 de kilometri de dosare, iar ce am surprins noi e doar o părticică", explică tânăra regizoare titlul piesei.

Dosarul lui Dorin Tudoran

Spectacolul a fost creat pe baza documentelor de la CNSAS care îl vizează pe scriitorul Dorin Tudoran. „Am studiat timp de două luni mai multe dosare de la CNSAS. Am citit apoi cartea lui Tudoran «Eu, fiul lor. Dosar de securitate» şi am primit acceptul autorului de a o pune în scenă", susţine Gianina Cărbunariu.

Piesa este realizată după stenogramele din 25 martie 1985, când scriitorul a fost chemat la discuţii, la sediul Comitetului Municipal de Partid din Bucureşti, de „tovarăşul Croitoru Nicolae", secretar cu propaganda al PCR, şi de Dumitru Radu Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor. După ce timp de mai mulţi ani a fost şicanat de comunişti, Dorin Tudoran s-a decis la vârsta de 40 de ani să ceară autorităţilor un paşaport să plece din ţară, iar cei doi încercau să-l influenţeze şi să îl aducă la „sentimente mai bune". „Cei doi folosesc intens limbajul de lemn, în timp ce Tudoran spune direct lucrurilor pe nume. Cazul lui este unul excepţional, este eroul dintr-o ţară lipsită de eroism, un personaj care nu prea e de găsit nici în societatea românească actuală", spune Gianina Cărbunariu despre personajul principal al piesei.

Teatru pentru 91 de spectatori

Spectacolul „X centimetri din Y kilometri" are premiera astăzi, de la ora 20.00, la Fabrica de Pensule, în cadrul Festivalului Temps D'images. „Premiera este la Cluj pentru că aici am găsit o sală unde să repetăm. România este o ţară aberantă, în care actorii independenţi nu au spaţii unde să repete şi să joace", a spus Gianina Cărbunariu.

La premieră vor avea acces doar 91 de spectatori, care îşi pot aşeza scaunele în orice loc din sală. „Asta până la un moment dat, când vor trebui să aleagă dacă sunt de o parte sau de alta", explică Gianina Cărbunariu, fără să dezvăluie însă prea multe din poveste. Spectacolul va fi pus în scenă la Cluj în baza unei finanţări de 12.000 de euro de la Administraţia Fondului Cultural Naţional. Patru actori bucureşteni, Toma Dănilă, Paula Gherghi, Mădălina Ghiţescu şi Rolando Matsangos, repetă la Cluj de mai bine de o lună pentru premiera din această seară. Conceptul video al spectacolului îi aparţine lui Ciprian Mureşan, iar producţia clujencei Miki Branişte.

Regizor de istorie recentă

Gianina Cărbunariu nu este la prima experienţă teatrală care are ca subiect istoria recent. În urmă cu doi ani, a pus în scenă la Târgu-Mureş spectacolul „20/20", care a tratat incidentul interetnic din martie 1990, iar acum un an în Germania a regizat o piesă care a avut ca subiect vânzarea saşilor şi svabilor de către autorităţile comuniste.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite