Boc: Dacă Consiliul Judeţean nu mai vrea să întreţină stadionul, Primăria poate prelua administrarea lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inaugurare Cluj Arena. Foto: Radu Neag
Inaugurare Cluj Arena. Foto: Radu Neag

Emil Boc a declarat că Primăria Cluj-Napoca este dispusă să preia administrarea Cluj Arena dacă Consiliul Judeţean Cluj, în subordinea căruia se află, nu mai are posibilitatea să întreţină stadionul sau nu mai doreşte să facă acest lucru. Uioreanu a propus ieri ca o parte din banii pe care Primăria Cluj ar urma să-i dea Universităţii Cluj să fie folosiţi pentru a plăti datoriile către Cluj Arena.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat ieri că Universitatea Cluj ar putea să nu mai joace pe Cluj Arena din cauza datoriilor foarte mari. Potrivit lui Uioreanu, datoriile pe care clubul le are către societatea care administrează stadionul sunt de 1,6 miliarde de lei: "Au intrat în campionat cu datorii de 1,6 miliarde de lei şi au ajuns la 3 miliarde. Din banii pe care Primăria Cluj îi are alocaţi pentru susţinerea sportului clujean să  fie plătite aceste datorii", a spus Uioreanu.

În replică, primarul Emil Boc a precizat că Primăria este gata să preia în administrare stadionul Cluj Arena.

„Eu sunt deschis să preluăm stadionul Cluj Arena, primăria, dacă Consiliul Judeţean nu are posibilitatea să întreţină Cluj Arena şi să asigure Universităţii Cluj prezenţa pe stadion. Îmi declar toată deschiderea ca Primăria să preia Cluj Arena şi să asigure în bune condiţii prezenţa Universităţii pe stadion. Oricum, ca prim ministru am sprijinit cu peste 14 milioane de euro construcţia la Cluj Arena, n-ar fi nicio problemă să susţinem în continuare de la Primărie funcţionarea pentru toţi clujenii a acestui stadion şi pentru menţinerea Universităţii Cluj pe acest stadion şi de ce nu, pentru toate echipele care vor dori să presteze activităţi fotbalistice pe stadionul nostru din Cluj. Nu avem nicio problemă să facem o asemenea preluare a stadionului dacă Consiliul Judeţean nu mai are posibilitatea sau nu doreşte să mai facă acest lucru. Cu menţiunea că echipa Universitatea şi CFR-ul, dacă va dori, vor fi binevenite dacă vor dori să joace pe acest stadion", a declarat Emil Boc.

Consiliul Local a alocat 1 milion de lei pentru susţinerea echipelor Universitatea Cluj şi CFR Cluj, dar banii nu au fost viraţi din cauza Legii Sportului, care interzice autorităţilor locale să aloce bani la două sau mai multe cluburi private. Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca este acţionar minoritar atât la U, cât şi la CFR. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite