Mircea Avram, director la stat şi „mogulaş“ de presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) al judeţului Cluj, Mircea Avram, deţine şi conduce un ziar online local. Reprezentanţii unor ONG-uri de monitorizare a presei susţin că nu se poate vorbi despre incompatibilitate în acest caz. Există însă un conflict de interese între Avram - directorul de regie şi Avram - directorul de ziar.

Mircea Avram este director al RAADPP, regie subordonată Consiliului Judeţean şi a devenit, recent, director de site de ştiri - www.cluj-am.ro. Siteul este deţinut de C. Avram Company SRL, afacerea privată de familie a actualului director al RAADPP. Firma are ca obiect principal de activitate, înmatriculările auto.

Interviuri în exclusivitate cu patronul, despre patron


Pe lângă ştirile şi comunicatele date atât de primărie, consiliul judeţean şi alte ştiri despre activitatea şefilor de instituţii publice din Cluj, site-ul mai cuprinde interviuri cu...patronul Mircea Avram. În ianuarie 2011 era anunţată publicarea unei serii de interviuri în exlcusivitate cu Mircea Avram, de data aceasta în calitate de director RAADPP.

„Află totul despre viaţa şi cariera omului care a învins moartea. Cluj AM îţi dezvăluie într-un interviu exclusiv informaţii incendiare despre directorul RAADPP Mircea Avram. Află despre carieră sa dar şi despre cum a învins cancerul. Citeşte cele cinci episoade în care Mircea Avram vorbeşte despre perioada în care a condus Oficiul de Protecţie a Consumatorului (OPC), cum a demolat stadionul Ion Moina, dedesubturile proiectului de reabilitare a celor 720 de kilometri de drumuri judeţene, detalii picante din viaţa politică clujeană şi proiectele de viitor ale omului ce a învins cancerul cu ajutorul unui medicament propriu“, este anunţat pe site-ul directorului de regie.

„Nu există nicio incompatibilitate“

„Din punct de vedere legal nu există nicio incompatibilitate între funcţia publică şi deţinerea unui site de presă. Însă e o chestiune de credibilitate. Cititorul poate să accepte sau nu ştirile date de un astfel de site, ştiind de cine este deţinut“, este de părere Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent. De altfel, proprietarul site-ului nu a ascuns niciodată că el este deţinătorul noului organ de presă. La vremea lansării site-ului, Mircea Avram - membru PDL şi directorul unei regii subordonate Consiliului Judeţean Cluj care este condus de PDL-istul Alin Tişe - a fost întrebat dacă ar fi o problemă ca un reporter de la cluj-am.ro ar să scrie de rău de un PDL-ist. „Nu le-am impus ce să scrie, numai să nu fie cancan-uri sau atacuri la persoană. O realitate trebuie spusă, indiferent de partid. Au independenţă editorială”, a răspuns Mircea Avram, citat de blogul adevarulinterzis.ro.

Site-ul de ştiri are o rubrică permamentă care informează publicul despre starea drumurilor din judeţ sau stadiul lucrărilor la stadionul „Ion Moina“, ambele obiective pe care regia condusă de Avram le administrează. Cu toate acestea, pe site-ul oficial al RAADPP, unde ar fi normal să apară astfel de informaţii, se găsesc doar date generale despre proiectele în derulare sau istoricul acestora.

Avram se apară

„Am făcut acest site cu gândul de a-l dezvolta. După ce nu mai sunt director la RAADPP, vreau să mă implic şi mai mult, să postez şi eu mai ales editoriale. Nu îmi fac cultul personalităţii”, se apără Mircea Avram. Întrebat de ce starea drumurilor din judeţ şi stadiul lucrărilor la stadion apar mai degrabă pe site-ul personal, decât pe cel oficial, al instituţiei, directorul de regie a răspuns că este meritul reporterilor săi. „Pentru drumuri, ei dau telefoane la ISU şi la 5 dimineaţa şi am un fotograf care merge în fiecare zi la stadion”, explică Avram. El a precizat că este investiţia lui personală, finanţată cu veniturile de la firma de înmatriculări. Cât despre lipsa de materiale critice la adresa primăriei sau a consiliului judeţean, Avram spune că nu le impune reporterilor ce să scrie şi ce nu.

Conflict de interese

Liana Ganea, directorul programului FreeEx, ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, susţine că este vorba despre conflict de interese.  „Este un caz tipic şi haios de mogulaş. Un director al unei instituţii de stat şi-a făcut şi un ziar on-line. Atât ziarul cât şi site-ul oficial al instituţiei pe care o conduce par să fie concentrate pe prezentarea succeselor acestui dublu director într-o manieră atât de evidentă, încât devine hilară. În mod clar, Mircea Avram, directorul de regie autonomă, este în conflict de interese cu Mircea Avram, directorul de ziar, mai ales dacă într-adevăr furnizează preferenţial informaţii despre activitatea RAADPP către cluj-am.ro. Îi urăm succes în activitatea de promovare şi îi reamintim că narcisismul nu garantează succesul la publicul alegător“, a explicat Ganea.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite