Stiri din Cluj-Napoca

Dedeman, luat cu asalt în prima zi

11 martie 2011, 09:36 |  Autor: Robert Gal-Pal | 

Cuvinte cheie: dedeman, cluj, deschidere,

Clienţii au fost extrem de curioşi de serviciile oferite de noul magazin

Clienţii au fost extrem de curioşi de serviciile oferite de noul magazin

 

Sute de oameni s-au înghesuit în această dimineaţă la deschiderea noului magazin de bricolaj Dedeman.

Începând de astăzi, Dedeman a ajuns şi la Cluj, pe strada Fabricii de Chibrituri, unde câteva sute de oameni s-au înghesuit, majoritatea din curiozitate, în raioanele magazinului. Reprezentanţii companiei spun că nu se tem de concurenţa dură de pe piaţa locală. Cu o gamă variată de produse şi preţuri relativ accesibile, Dedeman va avea de luptat cu Ambient, Baumax sau Praktiker, nume consacrate la nivel local.

Directorul magazinului, Adina Cordoş, spune că este convinsă de faptul că investiţia de la Cluj se va justifica în curând. „La nivel naţional, cred că principalul concurent este Praktiker, dar cifra de afaceri de pe anul trecut confirmă că suntem lider autoritar al pieţei. Avem o gamă mult mai variată de produse, foarte multe branduri, iar zona în care se află magazinul ne favorizează“, a declarat aceasta.

Clienţii, mulţumiţi

Primii clienţi au fost lăsaţi să intre de la ora 8.40, chiar dacă magazinul nu se deschide decât de la ora 9.00, în mod usual. Treptat, sute de clujeni s-au înghesuit să vadă produsele oferite de noul magazine. „Am o anumită nostalgie când vin aici, pentru că este exact pe platforma fostului Tehnofrig, unde am lucrat douăzeci de ani. Cel mai mult cred că seamănă cu Ambient.Preţurile tot pe acolo sunt, dar sunt convins că Dedeman se va impune pe piaţă“, a spus Ştefan Crăciun, pensionar.

Alţii au fost mai sceptici. „Nu mi se pare că e nimic mai presus decât Praktiker. În primă fază va avea clienţi, pentru că există curiozitate, dar pe urmă nu cred că nu se va impune prin nimic deosebit “, a declarat Ioana Crumbă, comerciant.  Investiţia de la Cluj a costat 16 milioane de euro, următorul magazin de bricolaj care se anunţă în oraş este al doilea Baumax.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Kronospan şi Dedeman iau cu japca terenul braşovenilor

    Războiul imobiliar dintre proprietarii terenurilor şi companii continuă în instanţe. Păgubiţii ...

    Un agent de pază şi intervenţie a omorât în bătaie un tânăr din Ploieşti. Individul a fost arestat

    Un ploieştean de 26 de ani a fost ucis în bătaie de un agent de pază şi intervenţie. În urma&nb ...

    Povestea dramatică din spatele filmului porno care a normalizat sexul brutal

    A fost starul porno care a deschis drumul către un fenomen mondial: deep throat-ul, adică sexul ...

    Maramureşenii s-au călcat astăzi în picioare pentru un loc de muncă

    Peste 500 de maramureşeni s-au prezentat astăzi, de la primele ore ale dimineţii, la Bursa locu ...

    „Dedeman” deschide cel mai mare magazin la Braşov

    Retailerul de materiale de construcţii şi amenajări interioare îşi va deschide vineri cel mai m ...

    Târgu-Jiu: 25 de agenţi de intervenţie din Gorj, mercenari în filmul lui Nicolas Cage

    Un campion la box şi un luptător din Târgu-Jiu îl vor alerga  pe Cage. În total, 25 de ang ...

    Avansări de Ziua Poliţiei la IPJ Alba. Cine sunt cei mai tari poliţişti din judeţ VIDEO

    Un număr de 45 de ofiţeri de poliţie şi 105 agenţi de poliţie au fost avansaţi luni, la sediul ...

    Disperare: Un basarabean a trecut Prutul înot ca să muncească în România

    Tânărul de 19 ani s-a ales cu dosar penal, nu cu un loc de muncă. Tânărul a încercat să le expl ...

    Slatina, luată cu asalt de supermarketuri. Şi-au anunţat investiţii în domeniul retail Dedeman, Penny şi LIDL; Mall şi Carrefour sunt în aşteptare

    În următorii ani, reşedinţa Oltului va avea o reţea de 12 supermarketuri, noile investiţii aduc ...

    Oferte la hypermarketul „Dedeman"

    Mobilă, uşi metalice, centrale de apartament şi materiale de construcţie, toate le găsiţi la pr ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole