De ce a rămas primarul Clujului după gratii? Vezi aici motivarea Curţii de Apel Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Apostu, la Curtea de Apel Cluj
Sorin Apostu, la Curtea de Apel Cluj

Potrivit motivării Curţii de Apel Cluj în ceea ce priveşte prelungirea mandatului de arestare preventivă a lui Sorin Apostu, decizia a fost luată întrucât trebuie efectuate „o serie de alte acte de urmărire penală".

În motivare se arată că, prin ordonanţa din data de 30 noiembrie, s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru majoritatea faptelor penale şi extinderea pentru alte fapte noi, în ceea ce priveşte inculpaţii Sorin Apostu şi Călin Stoia şi învinuiţii Aspazia Droniuc şi Monica Apostu.

Potrivit motivării, „probatoriul existent a relevat existenţa mai multor acte materiale decât s-a cunoscut la momentul arestării. Pentru infracţiunile de spălare de bani, procurorul a făcut o schimbare de încadrare juridică în ceea ce priveşte darea de mită, respectiv luare de mită şi a mai reţinut şi o infracţiune de trafic de influenţă în sarcina inculpatului Apostu Sorin".

Procurorii DNA au arătat că, după declanşarea cercetărilor, „s-a constatat că tranşele în care au fost remise sumele de bani aferente folosului necuvenit obţinut de inculpatul Apostu Sorin prin intermediul Cabinetului de avocatură al soţiei sale, învinuita Apostu Monica, sunt mai mari numeric, reţinându-se, finalmente, remiterea banilor în 21 de tranşe constituind tot atâtea acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni de corupţie, pentru încheierea contractelor de asigurare cu RATUC Cluj din anii 2009, 2010 şi 2011". De altfel, şeful RATUC, Liviu Neag, a recunoscut în faţa anchetatorilor că a fost sunat de către Sorin Apostu, acesta punându-l îm legătură cu Aspazia Droniuc pentru mijlocirea încheierii contractului de asigurare a parcului auto RATUC şi pentru anul 2012. Droniuc, cea care l-a denunţat pe Apostu, a încheiat contractele de asigurări pentru parcul auto şi pe anii 2009, 2010 şi 2011.

Din declaraţia Aspaziei Droniuc, reiese că, pentru ajutorul dat, Apostu i-ar fi cerut să încheie un contract de asistenţă juridică cu soţia sa, Monica Apostu. „Relevant este faptul că cele două (Monica Apostu şi Aspazia Droniuc, n.r.) nici măcar nu se cunoşteau înainte, nu aveau niciun fel de relaţii, legătura dintre acestea fiind facilitată tocmai de inculpat, însuşi contractul de asistenţă juridică fiind încheiat la iniţiativa acestuia. Învinuita Droniuc Aspazia a arătat că, deşi au fost încheiate două contracte de asistenţă juridică şi au fost emise un număr de 21 de facturi fiscale, fiind achitată în perioada 2009-2011 suma totală de 274.330,54 de lei, învinuita Apostu Monica nu a efectuat niciun act de consultanţă juridică, nu i-a remis niciodată niciun raport şi nici nu i-a cerut vreodată o astfel de conduită, fiind clar între părţi că acele contracte au doar rolul de a masca foloasele necuvenite", se mai arată în motivare.

Anchetatorii au arătat, ca urmare a interceptărilor convorbirilor telefonice, că Sorin Apostu a utilizat, în perioada iulie - noiembrie 2011, concomitent, trei sau patru terminale mobile, cu numere diferite de apel. În plus, în dosar se arată că existe neconcordanţe între realitate şi cele declarate de Sorin Apostu în faţa anchetatorilor: „Deşi inculpatul Apostu Sorin a declarat că nu avea cunoştinţă de activităţile de consultanţă ale soţiei sale, deoarece ei nu discutau nimic legat de activităţile profesionale ale lor, probaţiunea dosarul a arătat că această poziţie a inculpatului este totalmente nesinceră. Dimpotrivă, interceptările realizate în prezentul dosar au surprins faptul că era o regulă ca învinuita Apostu Monica să ţină legătura cu diverşi oameni de afaceri ce aveau interese legate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi să le stabilească acestora întâlniri cu soţul ei, inculpatul Apostu Sorin, atât la Primărie, cât şi la domiciliul celor doi", se mai arată în motivarea Curţii de Apel Cluj.

Esenţa motivării Curţii de Apel Cluj în ce priveşte prelungirea mandatelor de arestare preventivă în cazul lui Sorin Apostu şi al lui Călin Stoia este aceea că „subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea acestora, iar urmărirea penală nu a putut fi finalizată, datorită complexităţii cauzei, fiind necesar a fi efectuate o serie de alte acte de urmărire penală şi anume:
- reaudierea învinuitelor Apostu Monica şi Droniuc Aspazia pentru aducerea la cunoştinţă a noilor fapte reţinutre în sarcina lor urmare a ordonanţelor din data de 30.11.2011;
-solicitarea instanţei pentru emiterea autorizaţiilor de percheziţie informatică şi efectuarea percheziţiilor în sistem informatic în ce priveşte calculatoarele ridicate de la învinuita Apostu Monica (despre care aceasta susţine că ar conţine date crae să ateste activitatea sa de consultanţă juridică) şi de la biroul inculpatului Apostu Sorin;
- instituirea sechestrului asigurator pentru acoperirea întregii sume reţinute ca obiect al infracţiunii de corpţie, în vederea confiscării speciale;
- audierea persoanelor care au partcipat, au cunoscut, împrejurările în care au fosr încheiate contractele de consultanţă ale învinuitei Apostu Monica;
- finalizarea investigaţiilor premergătoare şi punerea sub acuzare în ce priveşte folosul material necuvenit de care a beneficiat inculpatul Apostu Sorin prin soţia sa, învinuita Apostu Monica, prin utilizarea, începând cu luna iunie 2010, a cardurilor de alimentare cu carburanţi plătiţi de Rosal Cluj Napoca, folos ce depăşeşte suma de 150.000 lei;
- prezentarea materialului de urmărire penală şi întocmirea rechizitoriului".

CITEŞTE AICI MOTIVAREA CURŢII DE APEL CLUJ

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite