David Ciceo "pilotează" aeroportul clujean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca de 15 ani, de când din oraş se făceau doar curse interne. Aeropotul „a crescut“ de la 350.000 de pasageri la un milion pe an.

Clujean de origine, directorul aeroportului ocupă această funcţie încă de dinainte ca acesta să primească titlul de aeroport internaţional. De atunci şi până astăzi, numărul de pasageri pe an a crescut de la 35.000 la un milion. David Ciceo îşi aminteşte cu drag de primii ani când a preluat funcţia acesta fiind comandant, din 1993 până în 1995, în cadrul aceluiaşi aeroport, după care a devenit manager. Ciceo este o persoană caldă, diplomată, care ar putea face pe oricine să creadă că a venit pe meleagurile clujene din Occident.

Era pasionat de aviaţie, motiv pentru care a şi absolvit Facultatea de Aeronave de la Bucureşti. Pentru a ocupa funcţia de director, a fost nevoit să susţină un examen la Ministerul Transporturilor. Din patru concurenţi, a avut lucrarea cea mai bună.
„Am lucrat pe IT la aeroport, iar în 1995 am devenit director general. A fost o provocare continuă. În 1996 am pornit de la 35.000 de pasageri, nimeni nu ne dădea şanse, nu eram considerat aeroport internaţional, dar am pornit cu optimism. Am obţinut apoi statutul, am început discuţiile cu companiile aeriene. A fost foarte greu să aducem primele zboruri internaţionale. Când am văzut că la unul din primele zboruri erau 16 pasageri ne-am bucurat, am zis că a dat norocul peste noi, asta în timp ce anul acesta facem un milion de pasageri”, a spus Ciceo zâmbind.
Primul zbor internaţional operat de pe aeroportul clujean a fost o cursă Tarom, Bucureşti - Cluj - Budapesta, urmând mai apoi zborurile cu Carpatair şi zborurile de Italia.

Colegii de facultate, angajaţi la Boeing şi Bombardier

A terminat cea mai grea facultate din ţară pe atunci. „E frumoasă, are o altă imagine, era cea mai grea. Am ales aviaţia deoarece era un domeniu provocator şi eram pasionat. Sau poate şi pentru că era domeniu elitist”, a adăugat directorul. Înainte de facultate, actualul manager al aeroportului a absolvit Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca.
Majoritatea colegilor din facultate lucrează acum în străinătate, însă David Ciceo a ales Clujul. „Colegii de facultate lucrează la Bombardier, Boeing, Bell Helicopters. A fost o facultate care a produs ingineri foarte buni. Poate dacă nu mă întorceam mă gândeam şi eu să plec. Nu am regrete, satisfacţiile cu munca de la aeroport nu mă fac să simt asta”, a spus acesta.
E căsătorit şi are doi copii. Soţia sa a fost diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, iar acum predă la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”. „A lăsat diplomaţia pentru mine”, a spus, zâmbind, David Ciceo.

Întrebări şi răspunsuri
Cât lucraţi în medie, pe zi?
În ultimii 14 ani lucrez cam 12 ore pe zi.

Veţi începe lucrările la o nouă pistă. Cât de importantă este?
Pista e cel mai important obiectiv al aeroportului şi al Consiliului Judeţean Cluj. Pista ne deschide foarte multe posibilităţi: Cluj - Montreal, Cluj - New York, Cluj - Beijing.

Ce-i place

David Ciceo susţine că are foarte puţin timp liber, pe care preferă să-l petreacă în familie. „Mai joc uneori fotbal sau baschet, sau mai facem ieşiri, mergem la munte”, a spus acesta.

Profil
S-a născut la Cluj-Napoca în 1 ianuarie 1968
Studii: Facultatea de Aeronave Bucureşti
Profesie: director Aeroportul Internaţional Cluj
Stare civilă: căsătorit, doi copii

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite