Daniel David: „Spun cât pot de direct: în turul doi nu mă declar de partea niciunui candidat la funcţia de rector al UBB“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre candidaţii la funcţia de rector, psihologul Daniel David, a postat azi pe blogul său o declaraţie prin care spune clar că nu va susţine pe niciunul dintre cei doi universitari intraţi în turul al doilea al alegerilor pentru postul de rector al UBB.

Daniel David scrie, pe blogul său, într-o postare datată 3 martie 2012, că, aşa cum a promis înainte acum face o declaraţie despre turul al doilea şi afirmă clar că nu va negocia voturile câştigate în turul întâi.

„Aşadar, după discuţiile cu colegii mei, spun cât pot de direct: în turul doi nu mă declar de partea niciunui candidat. Ei trebuie să convingă comunitatea UBB prin ceea ce sunt şi prin programul pe care îl au! Asta este foarte important. De aici sper să rezulte clar şi faptul că nu îmi negociez nicio poziţie în noua echipă, în baza unui potenţial sprijin anunţat în turul doi. Dacă câştigătorul din turul doi va dori să colaboreze cu mine pe probleme de cercetare, asta este o discuţie pe care o putem avea după turul doi; pentru mine acesta ar fi un semn că se doreşte colaborarea cu mine pentru expertiza mea şi poate pentru încrederea arătată de comunitate prin voturile celor 218, nu ca agent electoral în turul doi. Dacă nu se va dori această colaborare, este în regulă şi aşa, eu văzându-mi astfel doar de îndatoririle universitare asociate profesurii pe care o am, fără angajament în politicile academice ale UBB, cu respectul cuvenit arătat rectorului ales de comunitatea căreia îi aparţin", scrie acesta.

Daniel David a obţinut 218 voturi în primul tur al alegerilor pentru funcţia de rector al UBB. În al doilea tur se vor întâlni prorectorul Cristina Ciumaş şi academicianul Ioan Aurel Pop.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite