Stiri din Cluj-Napoca

Dan Puric îşi lansează cartea „Fii demn“ la Cluj

8 decembrie 2011, 08:49 |  Autor: Monika Krajnik | 

Cuvinte cheie: Adevarul, Transilvania, Cluj, Dan Puric, lansare, carte, Fii demn,

Dan Puric

Cluj

Dan Puric

 

Dan Puric lansează la Cluj-Napoca, sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 17.00, cel de-al treilea volum al său, „Fii demn".

Lansarea are loc in cadrul Conferintei „Despre martiri" a autorului şi este găzduită de Sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor, Strada E. de Martonne, nr. 1. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar doritorii vor putea cumpăra cartea din holul Casei Universitarilor.

Invitaţii vor avea ocazia să discute cu artistul şi să obţină autografe de la acesta. Dan Puric nu se află la primul exerciţiu editorial, cărţile sale „Omul frumos" şi „Cine suntem" bucurându-se de succes în rândul publicului.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Sistem anti-şpagă ca în SUA pentru Poliţia Română. Şoferii spun adio „atenţiilor” pentru poliţişti!

    Poliţia Română s-a pregătit pentru anul 2012 cu detectoare anti-şpagă care sunt folosite cu suc ...

    Mircea Daneliuc: "Un film despre femei îţi încearcă puterile"

    Regizorul ne-a vorbit despre aşteptata premieră a filmului „Marilena“, din 27 martie, cinematog ...

    Preşedintele ţării, emotiv la înmormântarea tatălui premierului

    Preşedintele statului, Traian Băsescu, a ajuns la Răchiţele, satul natal al premierului, după o ...

    Dan Puric: "Brâncuşi, dacă rămânea aici, făcea sculpturi la un restaurant"

    Dan Puric face parte din categoria artiştilor care pot fi profeţi oriunde în lume, dar nu în ...

    Dan Puric: „Zidul Berlinului s-a prăbuşit peste noi”

    Cunoscutul actor descoperă, după 20 de ani de la Revoluţie, o imensă prăpastie între clasa poli ...

    VIDEO Dan Puric, actor şi regizor: „În România trebuie luată conducerea sufletească”

    Dan Puric atrage atenţia asupra fenomenului de „cancerizare" a societăţii româneşti, însă cred ...

    Lucrări de licenţă, vândute ca la piaţă

    Tot mai puţini studenţi aflaţi în ultimul an de facultate aleg să-şi facă singuri lucrarea de l ...

    PORTRET NEAMŢ Ştefan Ruxanda împarte scena cu actorul Dan Puric

    Artistul a jucat în zeci de spectacole pe scene din ţară şi străinătate. Consideră că Dan Puric ...

    Poliţia a arestat un tânăr cu cel mai haios nume!

    Crezi că numele ales de părinţii tăi este urât? Atunci nu ai auzit numele unui tânăr de 30 de a ...

    FOTO Mitropolitul Clujului: „E greu să alini durerea celor care suferă o mare pierdere“

    Slujba de înmormântare a lui Ioan Boc, tatăl premierului statului, a fost oficiată de Mitropoli ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole