Dan Bucşa le promite suporterilor: „Câştigăm cu Bihorul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Bucşa ştie că sprijinul suporterilor este extrem de important
Dan Bucşa ştie că sprijinul suporterilor este extrem de important

Mijlocaşul la închidere al celor de la „U“ Cluj, Dan Bucşa, este convins că echipa sa va obţine victoria în meciul de sâmbătă, cu FC Bihor. Acesta îi aşteaptă pe suporteri în număr mare la stadion

După ce au remizat pe teren propriu cu Gaz Metan CFR Craiova, elevii lui Viorel Hizo nu îşi mai permit paşi greşiţi în lupta pentru promovarea în prima ligă, iar partida din etapa viitoare, cu FC Bihor, devine crucială. Unul dintre jucătorii importanţi ai echipei în acest sezon, „închizătorul“ Dan Bucşa, a făcut o promisiune prin intermediul site-ului oficial al clubului:

„ Aşteptăm jocul şi ne gândim doar la victorie. Este obligatoriu să batem ca să ne apropiem de locul 1. Terenurile de joc sunt foarte grele şi ne îngreunează misiunea , iar valorile se echilibrează pe astfel de terenuri. Orădenii formează acum o echipă redutabilă şi trebuie să fim foarte atenţi. Vom câştiga pentru suporterii noştri“, a spus acesta.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite