DNA Cluj: Atanasiu şi Samson au plătit interlopi să mobilizeze alegătorii cu nivel scăzut de educaţie să se deplaseze la vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teodor Atanasiu
Teodor Atanasiu

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, Teodor Atanasiu, președinte al organizației PNL Alba, în înțelegere cu Dumitru Samson, a inițiat o acțiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania și Banat la referendumul din data de 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense în bani și alte foloase materiale.

Concret, s-a stabilit că, în cursul dimineții de 29 iulie 2012, în înțelegere cu Teodor Atanasiu, Dumitru Samson a apelat la sprijinul învinuitului Bogdan Cristian Măgurean (cunoscut interlop din Cluj Napoca, cu relații în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acționeze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educație) iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localități de pe raza județelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș grupuri de interlopi care să fie pregătiți să intervină, la nevoie, în locațiile unde se solicită sprijin.

„Bogdan Măgurean a acționat în sensul celor stabilite, în condițiile în care i s-a pus la dispoziție un spațiu din sediul organizației PNL Cluj Napoca iar Dumitru Samson l-a pus în legătură cu mai mulți lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul în același scop. Bogdan Măgurean, prin intermediul altor persoane, a mobilizat votanții de pe raza acestor județe, cărora le-a transmis promisiunile făcute de învinuitul Dumitru Samson, constând în bani și alte foloase materiale. Toate aceste promisiuni de foloase materiale au fost îndeplinite la sfârșitul zilei de 29 iulie 2012 și în zilele următoare, banii fiind transmiși lui Bogdan Măgurean de Dumitru Samson iar, pe de altă parte, Teodor Atanasiu, prin intermediar, a remis o sumă de bani învinuitului Gheorghe Grosu. De asemenea, s-a mai stabilit că, în schimbul sprijinului acordat, învinuitul Dumitru Samson i-a promis învinuitului Bogdan Măgurean că va utiliza influența de care se bucură la nivelul ministerelor și îi va influența pe funcționari să acorde contracte firmei de pază și protecție reprezentate de Bogdan Măgurean" se arată în comunicatul DNA Cluj.

Învinuiților li s-au adus la cunoștință acuzațiile.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj au început urmărirea penală față de următorii învinuiți:

Teodor Atanasiu, deputat, președinte al organizației județene PNL Alba, în sarcina căruia s-au reținut următoarele: infracțiunea de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase de natură electorală partidului politic din care face parte, infracțiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Dumitru Samson în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni: trafic de influență, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni

Bogdan Măgurean, reprezentant al unei societăți comerciale de pază și protecție, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni: cumpărare de influență, complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni

Gheorghe Grosu, Radu Stelian Rus şi Nicuşor Ştefan Hanzi în sarcina cărora s-au reținut următoarele infracțiuni: complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte, foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.


Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite