Cum se „repară“ o mână jupuită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 45 de ani, filatoare la o fabrică de textile din Bistriţa a fost accidentată grav, vineri, la unul din utilajele cu care munceşte. Mâna i-a fost prinsă între două role metalice.

Mariana Răglean a ajuns la Cluj cu mâna strivită şi cu o durere greu de imaginat. „Am doi copii acasă, de aceea îmi pun atâtea speranţe în operaţia asta. Trebuie să îmi recapăt capacitatea de muncă cât mai curând posibil, trebuie să-mi cresc copiii". Profesorul Alexandru Georgescu de la Spitalul de Recuperare, specialist în chirurgie plastică, i-a promis că va recupera 85-90 la sută din funcţia mâinii în următoarele câteva luni. „Mâna mi-a fost prinsă la unul din aparatele din fabrică şi rolele practic mi-au strivit-o complet şi mi-au rotit-o până mi s-a luat pielea de pe degetul mare si de pe întreg degetul arătător", povesteşte femeia.

image

Profesorul Alexandru Georgescu

Pentru a acoperi cu piele degetele jupuite, medicul a recoltat un lambou de la nivelul antebraţului. Lamboul este o bucată de ţesut care poate fi simplă, adică  numai din piele sau poate fi compozită, adică formată din piele, muşchi şi os. În cazul de faţă a fost folosit un lambou simplu incluzând piele şi grăsime de la nivelul antebraţulu. Acoperirea zonei donatoare a acestui lambou a fost realizată cu piele recoltată de la nivelul coapsei, zonă care se vindecă spontan.

Alexandru Georgescu face în medie cinci operaţii pe zi, adică în jur de 1500 de operaţii pe an şi, contând pe exprienţa sa de ani de zile, e convins că pacienta din Bistriţa se va simţi foarte bine şi va fi aptă de muncă curând. „De fapt, rolul nostru acesta este: să-l aducem pe pacient cât mai aproape de starea sa naturală, cu obţinerea unei recuperări funcţionale cât mai apropiate de normal", precizează medicul Alexandru Georgescu.

Anchetă ITM

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bistriţa-Năsăud a cerut firmei Roseyarns, la care lucrează Mariana Răglean, să dea detalii privind accidentul de muncă în termen de două săptămâni. Daniela Raţiu, purtător de cuvânt ITM Bistriţa ne-a precizat că amenda în acest caz se poate ridica la 6.000 de lei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite