Cum să vorbim cu pacienţii?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect de 800.000 de euro derulat la Cluj-Napoca va ajuta cadrele medicale să comunice mai bine cu pacienţii. Proiectul este finanţat prin Fondul Social European şi este derulat de firma RSC Consulting, specializată în servicii de formare profesională.

Peste 400 de angajaţi ai Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Mureş vor beneficia, în cadrul programului „Educaţie Medicală Continuă", de cursuri gratuite de formare profesională ce se vor derula, pe parcursul a doi ani, în cele două oraşe.

„Este vorba de cursuri ce vizează dezvoltarea competenţelor în comunicare, precum şi de cursuri cu specific medical. În plus, se va pune accent şi pe partea de etică şi deontologie profesională, precum şi pe tehnicile noi de utilizare a aparaturilor medicale de ultimă generaţie", explică coordonatorul proiectului, Steluţa Racolţa, general manager al RSC Consulting.

Premieră în nord-vestul ţării

„Din câte ştiu eu, proiectul este primul de acest gen dezvoltat pe zona medicală din nord-vestul ţării", spune Steluţa Racolţa. Potrivit managerului RSC Consulting, documentaţia necesară accesării de fonduri pentru dezvoltarea acestui proiect a fost finalizată şi depusă în urmă cu mai bine de un an. „Am ajuns la faza de contractare după o aşteptare cam lungă. A durat mai bine de un an. Am impresia că dosarele au fost ţinute prin sertare. Anul acesta, accesările de fonduri europene durează maximum o lună, au început să se mişte lucrurile", este de părere Steluţa Racolţa.  

Cursuri peste trei luni

1 octombrie reprezintă, practic, ziua în care a demarat proiectul. „Cursurile vor începe, efectiv, abia peste trei luni. Astăzi, am început să lucrăm la planul de acţiune pentru implementarea proiectului", adaugă coordonatorul.

Echipa de implementare va fi formată din 10 persoane - medici de renume din Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş. „Cadrele medicale - medici şi asistenţi - care beneficiază de acest curs vor fi şcoliţi în etape. Este vorba de 420 de angajaţi ai celor două spitale. Este o imensă şansă pentru aceste cadre medicale. În mod normal, astfel de cursuri costă mult, nu şi-ar fi permis să le plătească din propriile buzunare", adaugă Steluţa Racolţa.

„Proiectul strategic care a demarat astăzi este binevenit pentru Cluj-Napoca şi pentru Spitalul de Recuperare, deopotrivă. Sper ca, la finele celor doi ani cât va dura proiectul, să dispunem de cadre medicale specializate, mult mai orientate către pacienţi", puntează şi managerul Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca, dr. Sanda Patrichi.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite