Cum să ajungi bursier Fulbright

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 150 de studenţi clujeni au aflat, aseară, ce trebuie să facă dacă doresc să studieze în SUA. Cât costă studiile la universităţile din SUA, cum pot să ajungă acolo, care sunt avantajele studiului în şcolile americane, au fost doar o parte din întrebările la care studenţii au găsit răspuns.

Mihaela Arsene, director al Serviciului de Consultanţă al Comisiei Fulbright Româno-Americane a fost cea care a răspuns acestor întrebări. Ea a explicat faptul că, în fiecare an, doar 25-30 de români sunt acceptaţi în rândul acestor bursieri.

„Acesta este un program bi-guvernamental, adică şi Guverul României şi cel al SUA contribuie la sumele acordate. Germania, de exemplu, are sute de bursieri Fulbright, pentru că Guvernul Germaniei contribuie generos“, a mai spus Mihaela Arsene. La încheierea perioadei de studii, bursierii Fulbright sunt obligaţi să vină să aplice în România, timp de doi ani, ceea ce au învăţat în SUA.

În acest moment, România are 12 bursieri post-universitari (cu durata unui an academic, adică 10 luni calendaristice), alţi 10 post-doctoranzi (care pot alege să studieze pe o perioadă cuprinsă între trei şi opt luni) şi alţi 2-3 bursieri din alte categorii.

Un concurs de dosare

„Pentru a primi o astfel de bursă, trebuie să treci printr-un adevărat concurs, cu un proces de selecţie obiectiv. Calitatea dosarului este cea care garantează succesul. Nu contează atât de mult ce domeniu de studiu alegi. Orice domeniu e eligibil, în afară de cel de medicină clinică“, a mai spus Mihaela Arsene.

Dacă îmediat după 1989 au fost acceptaţi mai mult bursieri pe domeniile ştiintelor sociale, acum tot mai mulţi aleg domenii precum ingineria sau finanţele. Un an de studiu în SUA costă între 20.000 şi 40.000 de dolari, la care se adaugă şi cheltuielile de întreţinere, care sunt în jur de 12.000 de dolari pe an.

„Sunt multiple cheltuieli pe care o astfel de bursă le acoperă, cum ar fi transportul spre SUA, transport în ţară, asigurări medicale, materiale auxiliare“, a mai explicat directorul Serviciului de Consultanţă al Comisiei Fulbright.

Alternative


Cei care nu au şansa a primi o astfel de bursă, sunt consiliaţi şi ajutaţi să obţină alte burse, oferite de universităţile americane. „În acest moment, sunt 1504 studenţi români admişi la studii finanţate de universităţile americane“, a precizat Mihaela Arsene în timpul prelegerii sale interactive susţinute în faţa studenţilor clujeni. 

Aceştia au fost ajutaţi să îşi găsească universitatea potrivită care să le asigure studiile în mod gratuit. Cei prezenţi în sala multimedia a Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga“ din Cluj, unde a a vut loc prelegerea, au fost, majoritatea studenţi în căutare de idei pentru continuarea studiilor în străinătate.

„Aş vrea să studiez în SUA, dacă nu pe domeniul meu, finanţe-bănci, atunci m-ar interesa ceva în domeniul informaticii, care este de actualitate şi de viitor“, a declrat Daniela Nemaş, în vârstă de 22 de ani, studentă la Facultatea de ştiinţe Economice din cadrul UBB.

Bursieri Fulbright de succes

Printre românii care au primit, de-a lungul timpului burse Fulbright se află fostul negociator-şef al României cu Uniunea Europeană, Vasile Puşcaş, Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, dramaturgul Saviana Stănescu sau viceguvernatorul BNR Cristian Popa.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite