Culio trage tare pentru un transfer în Occident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Culio a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti şi în Liga Gampionilor
Culio a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti şi în Liga Gampionilor

Juan Emmanuel Culio este cel mai în formă fotbalist al campioanei în exerciţiu, iar în pauza de mercato are şanse mari să părăsească pe CFR. 764 de minute a jucat argentinianul în această ediţie de campionat, fiind primul din lotul CFR-ului la acest capitol

Juan Culio este neobosit pe terenul de joc. La fel ca în ultimii trei ani, mijlocaşul este titular incontestabil la CFR, fiind cel mai des folosit fotbalist. În sezonul precedent, a bifat cele mai multe minute jucate, 2486, iar în acest campionat continuă pe aceeaşi linie. A bifat nouă din cele zece partide disputate în actuala ediţie şi a atras din nou atenţia formaţiilor din Occident.Deşi nu se evidenţiază prin realizări personale extraordinare, Culio este un fotbalist care joacă pentru echipă, iar aportul său este extrem de important.

Venit la CFR la începutul sezonului 2007-2008 de la Deportes la Serena, s-a impus repede ca titular, iar apoi nu a mai pierdut garnitura de start, indiferent cine s-a aflat pe banca tehnică. În sezonul în care CFR a cucerit primul titlu din istoria clubului, a jucat în 32 de partide, iar apoi a intrat în atenţia marilor echipe ale Europei, după dubla memorabilă de pe „Olimpico“.

A avut oferte de la mai multe grupări din Rusia şi Portugalia, dar şefii au preferat să-l păstreze. A urmat un an cu alte 29 de partide bifate în vişiniu, pentru ca sezonul trecut să fie poate cel mai şters al acestuia. A fost des criticat public de patronul Arpad Paszkany, a fost chiar contestat de fani, dar asta nu l-a oprit să joace 28 de meciuri pentru echipa din Gruia şi să pună serios umărul la al doilea titlu cucerit de clujeni.

A „explodat“ în acest sezon

Culio şi-a dorit foarte mult un transfer la o grupare mai bine cotată, dar deocamdată nu a fost să fie. În iarna anului trecut, Rubin Kazan a fost la un pas să-l transfere în schimbul a patru milioane de euro, dar afacerea a căzut în ultima clipă. A rămas la CFR şi a avut parte de un debut de sezon excelent. Deşi echipa nu merge conform aşteptărilor, contribuţia lui Culio este esenţială.

Surse apropiate conducerii au dezvăluit că Paszkany se gândeşte să-l vândă în această iarnă, în cazul unei oferte convenabile: „Culio trece prin cea mai bună perioadă sportivă de când se află la CFR. E un jucător-cheie atât în campionat, cât şi în Liga Campionilor. Există interes din partea unor formaţii din Spania şi Portugalia, dar deocamdată nimic concret. Cert este că dacă va continua până la final pe aceeaşi linie, va prinde un contract foarte bun. E deja la al patrulea sezon aici şi o schimbare i-ar prinde bine“, a spus sursa citată. În cele nouă meciuri jucate în acest sezon, Culio a adunat deja 764 de minute jucate, fiind integralist în şapte partide.

Pe primul loc în topul pasatorilor din ligă

Culio nu este un fotbalist care să înscrie des, dar în utima perioadă s-a specializat în pase decisive. În cele două partide disputate în Champions League, argentinianul a fost coautor la toate cele trei reuşite ale echipei sale. Rada a fost servit perfect de două ori şi de fiecare dată a înscris cu o lovitură de cap, iar Traore a finalizat în meciul cu Basel un contraatac plecat tot din piciorul lui Culio, astfel încât purtătorul tricoului cu numărul 19 a ajuns pe primul loc în topul „assist-urilor“ din Champions League. „Aleargă foarte mult în fiecare meci şi are o contribuţie importantă la marcarea golurilor. La Roma, a parcurs peste 11 kilometri şi a reuşit un nou meci bun, chiar dacă nu a înscris, precum în urmă cu doi ani“, l-a lăudat şi antrenorul Sorin Cîrţu.

98 de meciuri pentru CFR a bifat Culio în campionatul intern

„Mă simt foarte bine la CFR, dar orice fotbalist îşi doreşte să joace la un moment dat într-un campionat puternic“

Juan Culio, mijlocaş CFR Cluj

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite