Cristian Csapo, pe urmele lui Amy Winehouse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este mebru într-una dintre cele mai de succes trupe rock din ţară, Grimus.Trupa a fost descoperită şi de producătorul Adam Whittaker, care a lucrat pentru celebra cântăreaţă Amy Winehouse, care le-a propus prin  să mixeze  gratuit o piesă.

Cristian Csapo face parte dintr-o familie de melomani, atât bunicul acestuia, cât şi tatăl lui, fiind pianişti amatori. Drumul spre muzică ar fi fost în acest condiţii unul natural, pentru că şi el a învăţat încă de mic să cânte la pian, mai apoi la chitară rece, însă tocmai aceştia au fost cei care l-au îndrumat să nu urmeze o carieră în acest domeniu. „Ei nu au fost încântaţi. Ziceau că nu e o viaţă bună ca profesor de muzică, de pildă, că un muzician are venituri mici şi că o duce greu”, îşi aminteşte Cristian.
S-a autoinvitat în Grimus
Şi-a ascultat părinţii şi s-a înscris la Facultatea de Medicină Dentară din Cluj, pe care a şi absolvit-o. Nu a putut scăpa, însă, de microbul muzicii şi a insistat ca şi el să fie unul din membrii trupei Grimus, care în doar patru ani de existenţă s-a impus ca una din cele mai voloroase trupe de rock alternativ din România: „Chiar dacă am venit la Cluj ca să studiez medicina, gândul meu era să-mi fac o trupă rock. Cam prin 2005, am văzut un concert al unor foşti colegi de liceu şi m-am autoinvitat să fac şi eu parte din trupa, care ulterior a luat numele de Grimus“. Nu a renunţat la niciuna dintre pasiunile lui, astfel că ziua Cristian poate fi găsit în cabinetul lui de stomatologie, iar noaptea în cluburile din toată ţara, unde susţine concerte.

Ar da stomatologia pe muzică

Se consideră norocos că este „propriul lui şef” la cabinetul stomatologic unde are un program flexibil, pentru că altfel, nu ar reuşi să facă faţă vieţii încărcate a trupei Grimus. „Cele două meserii se completează. Stomatologia, de la un anumit punct, devine artă. Trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, trebuie să înveţi să lucrezi în echipă şi să satisfaci clienţii, la fel cum pe scenă trebuie să mulţumim publicul şi fanii”, a mărturisit chitaristul. Dacă ar fi să aleagă acum, pentru vreuna din cele două meserii pe care le practică, spune că ar opta pentru muzică, chiar dacă veniturile obţinute din munca la cabinetul stomatologic sunt incomparabil mai mari.

Pe urmele lui Amy Winehouse

Chiar dacă au susţinut concerte în toată ţara, dar şi în Ungaria, Polonia, Londra sau Serbia, anul 2009 a fost unul bogat în realizări, pentru băieţii din Grimus. Tudor Giurgiu a fost impresionat de stilul şi calitatea muzicii clujenilor şi le-a propus acestora să regizeze gratuit videoclipul pentru single-ul lor cel mai recent. Trupa în care cântă a fost descoperită şi de producătorul Adam Whittaker, care a lucrat pentru celebra cântăreaţă Amy Winehouse, care le-a propus prin intermediul site-ului MySpace să mixeze tot gratuit aceaşi piesă.
Ce-I place: „Îmi plac foarte mult sporturile de iarnă, de aceea, îmi voi petrece vacanţa de sărbători, pe snowboard, în Austria. Îmi place să fac sport în general, însă din păcate nu prea am timp, având în vedere că de la cabinet merg la sala de repetiţii şi de la sala de repetiţii, la cabinet”
Ce nu-I place: “În muzica comercială nu-mi place faptul că mulţi dintre interpreţi nu sunt în stare să cânte live. Chiar dacă au piese foarte bune şi mişto, dacă îi pui s-o cânte 100% live, sună ca nişte tufe”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite