Cornelia Vlad: „Trebuie să faci ceva ieşit din comun ca să atragi elevii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujeanca are o experienţă de 27 de ani la catedră, între care opt în Statele Unite ale Americii, unde a învăţat să devină un profesor „modern”.

După 17 de ani de muncă la catedră în cadrul Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj, unde a predat limba română, Cornelia Vlad a decis, în 1999, să-şi urmeze soţul, care obţinuse o bursă de studiu în Statele Unite ale Americii. Nu a putut să stea departe de marea ei pasiune, şcoala, drept care a decis să-şi caute un loc de muncă în domeniu. Ajunsă din nou la catedră, unde a predat limba spaniolă la câteva clase de excelenţă, dar şi câteva destinate copiilor cu nevoi speciale, a fost nevoită să se „reinveteze”, pentru a putea face faţă sistemului de învăţământ american.

Profesor cu sombrero în State

Din profesorul „clasic” din sistemul de învăţământ românesc, obişnuit să fie respectat prin simpla prezenţă în clasă şi deschiderea unui catalog, a fost nevoită să devină unul care găseşte metode speciale, pentru a le câştiga respectul elevilor americani. „Dacă în România simpla apariţie a profesorului însemna că ora poate să înceapă, în SUA trebuia să captezi cu ceva atenţia elevilor. Trebuia să faci ceva ieşit din comun. Şi atunci, cu un sombrero pe care mi-l puneam pe cap, o poezie sau un baschet jucat în clasă, îi atrăgeam pe elevi de parte mea”, rememorează Cornelia Vlad. În Statele Unite ale Americii a întâlnit un cu totul alt sistem de predare şi învăţare, unul în care profesorii apelau doar la metode moderne pentru ca elevii acestora să poată asimila cât mai eficient informaţiile.

Un sistem American mult mai dinamic

„Acolo exista un plan de materii diferenţiat. Celor supradotaţi li se permitea o programă care să se adapteze ritmului lor, pe când în România, dacă un elev bun nu are puterea să se ridice de unul singur, este condamnat să rămână la nivelul grupului”, este de părere profesoara. În urmă cu doi ani, experienţa acumulată într-un sistem de învăţământ occidental a determinat conducerea Şcolii Internaţionale din Cluj-Napoca, desemnată în 2009 „Şcoala anului” în România, la Gala Premiilor în Educaţie, organizată de Fundaţia Dinu Patriciu, să-i propună înfiinţarea departamentului de limbă spaniolă în cadrul şcolii. Aici, clujeanca aplică cele mai moderne metode de învăţare, asimilate şi exersate timp de opt ani în America.

Din toamnă, Cornelia Vlad va deveni director adjunct în cadrul Şcolii Internaţionale, unde se va ocupa de implementarea unui program care să înlocuiască orele tradiţionale de dirigenţie, dar şi de relaţia dintre şcoală şi Ministerul Învăţământului. Clujeanca este şi coordonator-voluntar al Centrului Ibero-America, care se ocupă de promovarea în Cluj-Napoca a culturii latino-americane.


Întrebări şi răspunsuri

Ce presupune sistemul pe care doriţi să-l implementaţi din toamnă?

Va fi un proiect prin care elevii vor fi implicaţi în comunitate, prin acţiuni de voluntariat. Va fi o cu totul altă abordare a ceea ce înseamnă orele de dirigenţie, prin care vrem să ştergem ideea de plictiseala generală. Vor exista întâlniri cu reprezentanţi locali, unde li se vor comunica lucruri concrete. Cu dirigintele se vor întâlni de două ori pe zi, dimineaţa şi la prânz, astfel încât va avea un control mare asupra prezenţei şi-l va pune în contact cu ce i se întâmplă elevului pe parcursul unei zile.

Ce efecte a avut asupra şcolii trofeul „Şcoala Anului”?

Fără doar şi poate contează mult acest premiu. Ne-a ajutat foarte mult în vederea atragerii a noi parteneri. A atras nu doar elevi, dar stârneşte şi interesul profesorilor. Este extrordinar că putem aborda de la anul un curricumul străin, programul Cambridge. La vizita comisiei de acreditare Cabridge cred că a contat mult şi acest premiu.


Ce-i place: „În timpul liber îmi place să citesc. Pasiunea mea este literatura sud-americană”

Ce nu-i place: „Urăsc să fiu claxonată din spate numai pentru că sunt femeie la volan. Şi asta am experimentat de când m-am întors în România”

Profil:
Născută la: 15 februarie 1960, Cluj-Napoca
Educaţie: Doctorand în literatura latino-americană
Familie: Are doi copii

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite