Cluj: Cornel Ţălnar a demisionat de la „U” Cluj. Dulca este noul antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: Cornel Ţălnar a demisionat de la „U” Cluj. Dulca este noul antrenor
Cluj: Cornel Ţălnar a demisionat de la „U” Cluj. Dulca este noul antrenor

Cornel Ţălnar şi-a prezentat demisia din funcţia de antrenor principal al Universităţii Cluj, după o discuţie pe care a avut-o cu Florian Walter

După ce a preluat frâiele Universităţii Cluj, Florian Walter a schimbat deja doi antrenori. Italianul Carmelo Palilla, adus pentru a creşte tinerii transferaţi la Cluj în această vară, a fost demis după doar trei etape, în urma eliminării din Cupa României, iar în locul său a fost numit Cornel Ţălnar, mai vechea cunosştinţă de la Dinamo a lui Walter.

Sub conducerea „Ţânţarului”, Universitatea a pierdut etapa trecută primul meci, după trei victorii consecutive, iar sâmbătă a remizat pe teren propriu, scor 1-1. Imediat după meci, Walter l-a chemat pe Ţălnar pentru a-i cere socoteală, iar în urma unei discuţii mai aprinse, ultimul a luat decizia să renunţe la postul său.

În locul său a fost numit Cristian Dulca, cel al cărui nume se leagă de „Şepcile Roşii”, în trecut fiind chiar în conducerea clubului. Liber de contract după ce a fost demis de la Vaslui, Dulca a acceptat propunerea şi începând de azi este noul antrenor al echipei.

„Am acceptat să lucrăm cu domnul Walter, pentru că demult mi-am dorit să revin la Universitatea. Domnul Walter are un proiect serios şi asta m-a făcut nu stau foarte mult pe gânduri. Nu cunosc detaliile pentru care foştii antrenori au fost demişi, cert este că sunt pregătit să dau totul pentru a readuce Universitatea acolo unde îi este locul şi anume în prima ligă”, a declarat Dulca pentru Adevărul.

Acesta a spus că zilele următoare se va decide dacă va lucra cu acelaşi staff tehnic sau va aduce oameni apropiaţi lui.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite