Copiii clujeni primesc "Lecţii de energie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copii de grădiniţă, dar şi şcolari din Cluj învaţă ce înseamnă energia, de la voluntarii E. ON. Acest program urmăreşte educarea copiilor prin intermediul unor lecţii interactive cu privire la utilizarea corectă şi în condiţii de siguranţă a surselor de energie, precum şi în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător.

Programul se va derula până la data de 3 iunie, iar umrătoarea lecţie va avea loc vineri 20 mai. Voluntarii vor susţine câte patru lecţii la fiecare clasă de elevi sau grupă de copii.

La sfârşitul activităţilor, clasele şi grupele participante vor primi din partea E.ON calculatoare pentru sprijinirea activităţilor didactice, iar cei peste 300 de copii beneficiari ai programului vor primi cadouri, fiindu-le astfel răsplătite entuziasmul şi dorinţa de cunoaştere.

Programul educaţional „Lecţii despre energie” a debutat în toamna anului 2009 şi a avut până în prezent peste 1600 de beneficiari din peste 20 de unităţi de învăţământ partenere din Târgu Mureş, Timişoara, Reşiţa, Iaşi, Botoşani, Cluj-Napoca şi Baia Mare, la implementarea acestuia aducându-şi contribuţia aproximativ 400 de voluntari din cadrul companiei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite