Consulul Ungariei la Cluj vrea indicatoare în limba maghiară la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Szilagyi Matyas, a declarat, vineri, la încheierea mandatului, că doreşte ca indicatoarele în maghiară şi alte limbi să se poată amplasa cât de curând la intrarea în municipiu, iar limba maghiară să primească "statutul local oficial care i se cuvine".

Szilagyi Matyas a declarat la ceremonia de încheiere a mandatului său de patru ani în funcţia de consul general al Ungariei, că pe harta diplomaţiei maghiare Clujul are o importanţă specială pentru un diplomat care doreşte să realizeze ceva pentru dezvoltarea relaţiilor româno-ungare.

"Pe harta diplomaţiei maghiare, Clujul este o locaţie de o importanţă specială pentru un diplomat care doreşte să facă ceva pentru dezvoltarea relaţiilor româno-maghiare. Clujul este un oraş care trăieşte în inima noastră, este oraşul comoară al Ardealului, capitala tradiţională a Ardealului. Doresc ca indicatoarele în maghiară şi alte limbi să se poată amplasa cât de curând, să se protejeze şi să se inscripţioneze şi în maghiară monumentele istorice ale oraşului, iar limba maghiară să primească statutul local oficial care i se cuvine", a spus diplomatul ungar.

Szilagyi Matyas a declarat  că părăseşte Clujul cu un sentiment de tristeţe, în condiţiile în care s-a simţit foarte bine în oraş, dar şi cu bucurie, simţind că s-a îmbogăţit din punct de vedere cultural şi sufletesc.

La ceremonie, în cadrul căreia au fost intonate imnurile Ungariei şi României, au participat, printre alţii, ambasadorul Ungariei în România, Fuzes Oskar, episcopii bisericilor tradiţionale maghiare din Ardeal - reformată, romano-catolică, unitariană şi evanghelică, preşedintele UDMR Cluj, Mate Andras, preşedintele PCM Cluj, Csep Sandor, preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, oameni de cultură maghiari din oraş.

Potrivit unor surse diplomatice, locul lui Szilagyi în funcţia de consul general al Ungariei la Cluj-Napoca va fi luat de Magdo Janos, diplomat maghiar născut în judeţul Braşov.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite