Comisarul Corrado Cattani, surpriza de la TIFF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michele Placido
Michele Placido

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film „Transilvania" au anunţat, ieri, că celebrul actor şi regizor italian Michele Placido va ajunge la Cluj.

Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Transilvania" va deschisă oficial în această seară, de la ora 20.30, în Piaţa Unirii, cu proiecţia filmului francez „Nevasta la putere", în regia lui Francois Ozon. Filmul îl are în rol principal pe legendarul Gerard Depardieu şi a avut premiera anul trecut, la festivalul de film din Veneţia.

Deschiderea oficială se anunţă a fi spectaculoasă. Responsabilă cu spectacolul va fi trupa franceză de teatru de stradă Quidams. Cei cinci membri ai companiei, care au susţinut o reprezentaţie chiar şi în cadrul Campionatului Mondial de Fotbal din 1998, vor apărea în Piaţa Unirii pe piciorange de doi metri, iar costumele lor se vor umfla pe parcusul reprezentaţiei.

Proiecţii sub cerul liber

Tot în această seară îşi va face debutul o nouă locaţie la TIFF, ce se doreşte a fi una de tradiţie, Mănăştur Open Air. Zilnic, de la ora 22.00, cinefilii vor avea ocazia să vadă filme TIFF gratis, în zona complexului Nora.

În această seară aici va rula filmul „Regele de pe Insula Diavolului" (Norvegia, Franţa, Polonia, Suedia - 2010), pe când sâmbătă şi duminică vor rula filmele „Nokas" (Norvegia 2010), respectiv „Muntele Roşu" (2010).

Mâine se anunţă o zi plină la TIFF. Michele Placido, cunoscut pentru rolul comisarului Corrado Cattani din serialul TV Caracatiţa, va fi prezent la Cluj mâine la proiecţia celui mai recent film al său în calitate de regizor, „Vallanzasca". Publicul clujean îl va putea întâlni pe Placido în Piaţa Unirii, atât la începtul proiecţiei, la ora 21.45, cât şi la finalul proiecţiei, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

Monica Bârlădeanu, una dintre protagonistele filmului, îi va înmâna celebrului actor „Premiul TIFF pentru Întreaga Carieră, oferit unei Personalităţi din Cinematografia Europeană". 

Clujenii vor mai putea urmări mâine, de la ora 20.30, la Cinema „Florin Piersic" premiera naţională a fenomenului cinematografic „Pina", în format 3D, de Wim Wenders.

Ziua Diversităţii la Cluj

TIFF pregăteşte duminică, începând cu ora 14.00, la Galeria Muzeului de Artă, un program special de proiecţii de filme, cu ocazia Zilei Diversităţii. Printre filmele care vor fi proiectate se numără „Romane Iasfa", de Luminiţa Cioabă, „Almanahul Balcanic", de Ionuţ Piţurescu sau „Izvorul - o zi într-o comunitate de romi din România" (Olanda).

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite