Colegii tinerei care s-a sinucis spun că aceasta era retrasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulia Plăian (în centru), la premierea elevilor ce şi-au luat bacalaureatul cu media 10, la sediul Prefecturii
Iulia Plăian (în centru), la premierea elevilor ce şi-au luat bacalaureatul cu media 10, la sediul Prefecturii

Colegii de facultate ai tinerei de 19 ani care a murit după ce s-a aruncat de la etajul al optulea al unui bloc din Cluj-Napoca susţin că ea era o persoană retrasă şi că absentase de la cursuri în ultima perioadă.

Roxana Chiorean, care era colegă de grupă la specializarea Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) cu tânăra care a murit, a declarat că nu a cunoscut-o prea bine pe Iulia Plăian, dar că aceasta era retrasă, precizează Mediafax.

"Din câte am înţeles, a fost forţată de părinţi să urmeze calculatoarele la UTCN şi nu prea înţelegea despre ce e vorba. Se străduia însă şi punea întrebări profesorilor la cursuri. Nu am văzut-o la cursuri de vreo săptămână sau două", a precizat Alexandru Brânduşe, un alt coleg al fetei.

După ce a obţinut, în vara acestui an, media 10 la examenul de Bacalaureat, Iulia Plăian a intrat pe locurile de la buget la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), la specializarea Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, cu media 8,74.

Tânăra în vârstă de 19 ani s-a aruncat de la balconul unui apartament de la etajul al optulea de pe strada Nicolae Titulescu din Cluj-Napoca.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite