Clujul văzut din India: Avram Iancu interzice să fie fotografiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un oraş mic şi cochet, dar scump. Clujeni îndrăgostiţi de artă şi arhitectură, multe obiective turistice care merită a fi vizitate, multiculturalism - iată prima impresie pe care i-a lăsat-o oraşul de pe Someş unui jurnalist de la „The Hindu", care ne-a vizitat recent.

„Un orăşel cochet", scrie, în jurnalul său de călătorie, jurnalistul indian Sudhish Hamath de la „The Hindu" despre Cluj-Napoca. Ziaristul a vizitat Clujul cu ocazia Festivalului Internaţional de Film Transilvania, la începutul lunii iunie. Acesta a scos în evidenţă, într-un articol apărut în data de 8 iulie, plusurile şi minusurile ofertei turistice a oraşului din inima Transilvaniei.

Hamath a criticat preţurile piperate în ceea ce priveşte cazarea la Cluj. „Hotelurile de patru stele din Cluj se compară cu cele de două stele din metropolele din India. Preţurile sunt şocant de mari, de 75 - 80 de euro pe noapte. Este de preferat ca turistul să opteze pentru cazare în apartamente care se închiriază în regim hotelier", scrie în „The Hindu" Sudhish Hamath.

Un alt neajuns pe care-l semnalează jurnalistul indian este legat de lipsa restaurantelor cu specific vegetarian. Totuşi, acesta admite că cluburile şi cafenelele din oraşul transilvan sunt încântătoare. O părere bună i-au lăsat şi clujenii, „îndrăgostiţi de artă şi arhitectură". În articol, autorul menţionează şi două statui din cele două pieţe importante ale Clujului: Piaţa Avram Iancu şi Piaţa Unirii. La statuia lui Matia Corvin, scrie Sudhish Hamath, „vei găsi mereu turişti care fac fotografii", în timp ce statuia lui Avram Iancu îţi transmite, parcă, prin mâna întinsă, o interdicţie: „Nu fotografia!".

Concluzia jurnalistului indian este că oraşul Cluj-Napoca merită a fi vizitat. Mai greu cu viza de intrare în ţară pentru indieni, obţinerea căreia i se pare „un mister". Acesta critică angajaţii Ambasadei României la Delhi, India, care „răspund la telefoane doar când au chef".

„The Hindu" - peste patru milioane de cititori pe zi

„The Hindu" a fost fondat în anul 1878, ca săptămânal. Ulterior, în 1889, acesta s-a transformat în cotidian şi are, la ora actuală, un tiraj de 1,46 milioane de exemplare. Este, potrivit studiului oficial de audienţă din India, a treia cea mai citită publicaţie în limba engleză din India.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite