Clujul va avea pieţe volante de cartier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După modelul pieţei volante din Piaţa Unirii, deschisă sâmbăta trecută, reprezentanţii Primăriei Cluj au propus producătorilor agricoli alte şase locuri unde să se organizeze şase pieţe volante în zonele Haşdeu, 7 străzi, Piaţa Engels, Liebknecht, Piaţa 14 iulie, respectiv la Sala Sporturilor.

Administraţia locală anunţă că nu va renunţa la piaţa volantă, deschisă sâmbăta trecută. „Şi sâmbătă, 13 august 2011, va fi piaţă volantă tot în Piaţa Unirii, între orele 7.00 şi 15.00. Am propus producătorilor alte şase locuri unde s-ar putea organiza pieţe volante", spune Andrada Rarău, responsabil Birou Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

După mai multe discuţii, administraţia a hotărât să extindă proiectul pilot al pieţei volante deschise în centrul oraşului. Cele şase locaţii propuse sunt: Haşdeu, 7 străzi, Piaţa Engels, Liebknecht, Piaţa 14 iulie, Sala Sporturilor. „Hotărârea va fi luată după ce se va discuta cu producătorii să vedem care ar fi cele mai potrivite zile, cele mai potrivite ore pentru organizarea de pieţe volante", adaugă Andrada Rarău.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite