Clujul pedalează pe Cetăţuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de ciclişti sunt aşteptaţi duminică pe Parcul Cetăţuia pentru a participa la o inedită competiţie de profil, „importată" la Cluj din ţări precum Ungaria sau Austria.

Profesionişti, amatori sau doar începători în ale mersului pe două roţi, copii sau adulţi, cu sau împreună cu toată familia formând aceaşi echipă, clujenii pot avea parte în acest weekend de o distracţie pe biciclete pe cinste. Inspirată din marile maratonuri de ciclism din ţări cu tradiţie precum Austria sau Ungaria, „Clujul pedalează" este prima competiţie de profil din România, care se adresează tuturor pasionaţilor de ciclism, atât celor profesionişti, cât şi celor amatori. „Ideea e adusă de afară. La maratonurile mari, ca lumea, spectatorii sau aparţinătorii concurenţilor să nu se plictisească până aceştia ajung la finish, pot participa la un concurs de ciclism auxiliar celui principal", a Kertész Levente, organizatorul evenimentul, cel care a avut iniţiativa organizării ineditului eveniment.

Concurs testat pe prieteni

Pentru a testa dacă ideea lui poate fi pusă în practică, prima „etapă" a competiţiei a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, când a reuşit să adune 58 de prieteni. A repetat experienţa în luna ianuarie, când 116 iubitori ai mersului pe bicicletă a răspuns afirmativ anunţului lui Levente. Prima etapă oficială, din cele şase, care vor avea loc în cadrul competiţiei „Clujul pedalează" va debuta duminică, de la ora 11.00. Participanţii vor fi impărţiţi în „începători", „avansaţi" şi „experţi", „family", doar copiii sub 14 ani concurând pe categorii de vârstă. De asemenea, organizatorii au gândit şi o grupă specială, pentru persoane cu handicap. „Vrem să promovăm mersul pe bibicletă şi faptul că fiecare om poate participa la o competiţie", a mai spus Kertész Levente.

Printre cei care s-au înscris la competiţie se află şi Lucian Logigan, multiplul campion naţional la mountaibike.  Următoarele etape vor avea în câteva parcuri din Cluj, pe centura Vâlcele - Apahida. Organizatorii vor organiza, în premieră pentru Cluj, şi o etapă „de noapte", în centrul Clujului.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite