Clujul înghite Sălajul- revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziarele de astăzi din Cluj scriu despre posibilitatea ca Judeţul Sălaj să fie alipit la Cluj, de abandonurile de copii şi creşterea numărului de tranzacţii imobiliare.

Clujul înghite Sălajul

Preşedintele CJ, Alin Tişe, avansează în premieră ideea unui judeţ format din Cluj şi Sălaj, respingând, însă, ideea ca prefecturile sau consiliile judeţene să dispară “din peisaj”.
Pentru că în această perioadă se analizează cadrul legislativ privind reorganizarea administrativă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, spune că judeţele ar putea fi comasate, mai ales cele mici. Astfel, Clujul ar putea absorbi Sălajul. în privinţa regiunilor, zona nord-vest ar putea fi formată doar din judeţele Cluj, Satu Mare şi Maramureş. Mai multe în Ziua de Cluj.

13 copii abandonaţi în primele două luni din 2010

Criza se simte si in „bilantul“ Directiei de Asistenta Sociala, care contabilizeaza mai multe probleme si mai putini bani. Solutia: eficientizarea activitatii si externalizarea unor servicii. „Dorim ca externalizarea sa se faca cu preluarea unei parti din personal. Sustin pastrarea angajatilor, insa nu cred ca toti (1.199 - n.r.) ar trebui sa ramina angajatii statului“, sustine presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise. Detalii în Monitorul de Cluj.

Parking subteran în Mihai Viteazul, construit degeaba?

O firmă pregăteşte 530 de locuri de parcare într-o zonă în care acest business e în faliment

Oricît de mult se străduieşte municipalitatea să mai rezolve din problema locurilor de parcare, cu atît mai mult creşte şi nemulţumirea clujenilor. Pe de o parte iniţiativa de a construi parkinguri supraterane în cartiere a atras mai multe proteste decît bucurie în rîndul riveranilor, iar pe de alta, cele două parkinguri care au fost deja ridicate de către privaţi zac goale, în timp ce maşinile continuă să fie parcate pe marginea drumului. Articol complet în Foaia Transilvană.

CLUJ: Tranzacţiile imobiliare au crescut cu 49% în februarie

Au crescut, în aceeaşi perioadă, şi înscrierile construcţiilor în cartea funciară, precum şi a ipotecilor. Deasemenea, preţul apartamentelor noi este, la Cluj, în creştere de cîteva săptămîni.
În luna februarie 2010 se constată o creştere la aproape toate operaţiunile de publicitate imobiliară. Astfel, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj a înregistrat o creştere cu 47% a numărului de înscrieri a construcţiilor în cartea funciară şi cu 49 de procente în cazul tranzacţiilor imobiliare, faţă de aceeaşi lună a anului trecut.  În ceea ce priveşte înscrierea ipotecilor în cartea funciară, se observă o creştere de 121 de procente în luna februarie 2010 faţă de februarie 2009. Informaţii suplimentare în Ziarul Făclia.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite