„Clujul a atras aproape 800 de milioane de euro de la UE“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform prefectului Florin Stamatian, din totalul proiectelor depuse de instituţiile publice până la sfrâşitul lunii iulie, au fost încheiate 102 contracte de finanţare, în valoare de 769 de milioane euro. Până la momentul actual s-au făcut plăţi în valoare de 56 de milioane euro, pentru 33 de proiecte.

„Judeţul Cluj poate fi un exemplu pe plan naţional pentru că, din analizele făcute, este dacă nu primul, printre primele din ţară în ceea ce priveşte capacitatea de absorbţie a fondurilor europene. La Cluj avem marele avantaj al prezenţei universităţilor care şi-au creat departamente speciale pentru scrierea de proiecte cu finanţare europeană şi au reuşit, astfel, să ajungă în 2010 la contracte de finanţare de 50 de milioane de euro. Pe judeţ ne situăm la aproape 800 de milioane de euro finanţare europeană atrasă, ceea ce înseamnă peste 100 de contracte care au fost încheiate”, a declarat, ieri, Prefectul Judeţului Cluj, Florin Stamatian.

292 de proiecte


Astfel, până la sfârşitul lunii iulie 2010, la nivelul judeţului Cluj au fost depuse 292 proiecte de către autorităţile administraţiei publice locale, structurile subordonate acestora şi instituţiile publice, cu finanţare din fonduri de post-aderare, în valoare totală de 1,2 miliarde euro. Din totalul proiectelor depuse, au fost încheiate 102 contracte de finanţare, în valoare de 769 de milioane euro, efectuându-se până la momentul actual plăţi în valoare de 56 de milioane euro, pentru 33 de proiecte. De asemenea, în judeţul Cluj, la nivelul lunii iulie 2010, sunt în curs de implementare 8 proiecte cu finanţare din fonduri de pre-aderare (PHARE) în valoare totală de 4,6 milioane euro, din care s-au făcut plăţi în valoare de 3,3 milioane euro, proiecte cu termen de finalizare 2010. Beneficiarii proiectelor sunt autorităţi ale administraţiei publice locale, respectiv municipiul Turda şi comunele: Gilău (2 proiecte), Ciucea, Baciu, Băişoara, Mihai Viteazu, Iara. Proiectele sunt realizate în procent de 100 % şi se aşteaptă tranşa finală de plată. În cadrul programelor ISPA şi SAPARD, proiectele derulate la nivelul judeţului au fost finalizate.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite