Clujul, un oraş în care merită să lucrezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Cluj-Napoca există patru firme care se regăsesc în topul mondial al companiilor „în care merită să lucrezi“. În cadrul unui studiu internaţional publicat recent, Clujul este descris ca fiind un centru puternic de afaceri, datorită calificării angajaţilor.

Prezenţa în topul mondial a patru multinaţionale de renume care şi-au deschis centre la Cluj-Napoca este dovada faptului că oraşul este un important centru de afaceri, relevă studiul Global Services (GS) 100. E vorba de companiile HP, Endava, Servicii Exl şi Genpact. Primele două activează pe piaţa de IT, iar celelalte două au fost recunoscute pentru performanţe în externalizarea serviciilor.

Conform studiului, recunoscut ca fiind un raport ce prezintă topul companiilor în care merită să lucrezi, Transilvania a devenit o comunitate de outsourcing (externalizare a serviciilor) atât în privinţa companiilor de IT care activează aici, dar şi a celorlalte business-uri. „Faptul că patru dintre aceste companii au ales să investească în centre ori să îşi extindă centrele lor de la Cluj-Napoca este o dovadă vie a valorii adăugate şi a resurselor pe care acest oraş le oferă“, se arată în studiu.

„Companiile respective au ales să îşi deschidă centre la Cluj datorită resursei umane de aici, din două mari motive: piaţa e foarte bună în ce priveşte cunoscătorii de limbi străine, dar şi pentru că există mulţi oameni cu studii superioare, în diferite domenii“, a precizat Liliana Graure, reprezentant al Manpower, una din cele mai mari companii care oferă consultanţă privind piaţa muncii în România. Ea a precizat că studiul e important deoarece e publicat la nivel internaţional, astfel încât potenţialii investitori îşi pot face o opinie referitor la piaţa muncii de la noi.

Venituri generate de externalizarea serviciilor

Metodologia prin care companiile au fost analizate e foarte complexă şi include chiar şi un chestionar, dar un mare accent a fost pus pe veniturile realizate de către cele patru firme din externalizarea serviciilor. „65% din venituri provin din IT, în timp ce 35% din externalizarea proceselor de afaceri“, conform GS 100.
„Am ales să deschidem un centru la Cluj-Napoca deoarece ne vom consolida, astfel, capacitatea de a deveni o companie multilingvistică. Oraşul este într-un proces de dezvoltare foarte accentuat şi oferă oameni cu competenţe de înaltă calitate în finanţe şi contabilitate. Clujul poate deveni lider în Europa în privinţa externalizării serviciilor“, spune Rohit Kapoor, preşedintele companiei Servicii Exl, în studiul citat.

Firmele şi serviciile externalizate

Dar, cu ce se ocupă, practic, multinaţionalele din top care şi-au deschis birouri la Cluj? Genpact este cea mai mare companie cu servicii externalizate din oraş, după ce şi-a deschis o sucursală aici în 2007 şi prima companie de management al proceselor de business intrată în România. HP este unul din cei mai mari producători de calculatoare din lume, iar Endava a devenit una dintre principalele companii de outsourcing din domeniul IT pe plan local. „Nominalizarea Endava în cadrul topului realizat de Global Services reprezintă o recunoaştere a maturităţii companiei ca furnizor pe piaţa globală“, a spus Marian Popa, Managing Director pentru regiunea Europei Centrale şi de Est.

Firmele amintite au externalizat servicii precum finanţe şi contabilitate, resurse umane dar şi a industriei specifice proceselor de afaceri. Pe piaţa din Cluj-Napoca mai activează companii asemănătoare, recunoscute pe plan mondial, precum Sykes, Bombardier şi OfficeDepot.

Topul companiilor

2011 Global Services 100 este un studiu cantitativ şi calitativ al companiilor furnizoare de servicii la nivel mondial. Pentru realizarea topului GS100 s-au analizat evoluţiile afacerilor şi ale principalilor indicatori economici înregistraţi de companiile care şi-au externalizat serviciile din întreaga lume.

În top 5 al companiilor prezentate în studiu se află, în ordine, Capgemini, CGI Group, HCL Technologies, HP şi Infosys Technologies Limited, în ce priveşte serviciile de IT, respectiv Aegis Limited, Convergys Corporation, Firstsource Solutions, Genpact şi HP, care au făcut performanţă în externalizarea altor tipuri de servicii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite