Cluj: Clujul devine centru regional de tratament pentru bolnavii de gripă porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eventualele cazuri de gripă AH1N1 din judeţul Bihor vor fi trimise la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca.

Decizia a fost luată în urma unui protocol semnat de managerii spitalelor din România, prin care la Cluj se instituie un centru regional de tratament, mai ales că Spitalul de Boli Infecţioase din Oradea nu are dotările necesare.

Spitalul de Boli Infecţioase din Oradea nu dispune de dotările necesare pentru tratarea bolnavilor infectaţi cu virusul AH1N1.

„Nu avem ventilaţie mecanică şi nici alte dotări necesare, precum nici alte spitale din ţară nu au. De aceea, conform unui protocol semnat la nivel naţional, s-au desemnat centre regionale unde sunt trataţi aceşti bolnavi”, a declarat pentru Mediafax doctorul Iulian Zaporojan, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase Oradea.

Astfel, cele două persoane din Oradea care au fost infectate cu acest virus au fost tratate la Cluj, aceeaşi clinică urmând să primească şi alte cazuri, dacă vor apărea.

În judeţul Bihor, până în prezent s-au înregistrat două cazuri de infectare cu virusul AH1N1, la doi soţi care s-au întors din Egipt. Amândoi au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj şi au fost externaţi în această săptămână, continuând tratamentul acasă.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

image
image
image
image

   

image
image
image
image

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook, Hi5 sau MySpace

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite