Clujul, în divizia superioară a universităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru dintre cele şase universităţi de stat ale Clujului au intrat oficial în prima „ligă" a universităţilor din România, după clasificarea realizată de Ministerul Educaţiei. Clujul are, alături de Bucureşti, cele mai multe universităţi de „categoria A", care vor avea dreptul să ofere studii la toate cele trei nivele, licenţă, master şi doctorat.

Clujul a dat patru dintre cele 12 universităţi din România, considerate ca fiind instituţii de învăţământ de cercetare avansată şi educaţie. Potrivit Legii educaţiei naţionale, universităţile sunt clasificate în trei categorii, respectiv universităţi centrate pe educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică şi, respectiv, universităţi de cercetare avansată şi educaţie.  Clujul, are, alături de Bucureşti, cele mai multe universităţi din România de „categoria A", în urma clasificării realizată de Ministerul Educaţiei. Universitatea „Babeş-Bolyai", Universitatea Tehnică, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, dar şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" vor avea dreptul, în urma clasificării, să ofere studii la toate cele trei nivele, licenţă, master şi doctorat.

În urma clasificării, universităţile din Cluj şi-au primit oficial, ieri, numărul de locuri bugetate pentru studiile de master şi cele doctorale de care vor beneficia de acum înainte. Cele mai multe au fost alocate Universităţii „Babeş-Bolyai" (UBB), 4.000 de locuri bugetate la masterat şi 452 la nivel doctorat. „UBB, situată pe locul doi în prima grupă valorică, este oarecum mulţumită. Mă îndoiesc că toate universităţile intrate între primele douăsprezece universităţi din România sunt de acest nivel. Ne consolăm cu faptul că de la Shanghai (China) se vede mai bine cum stau lucrurile în România decât de pe Dâmboviţa", a declarat Andrei Marga, rectorul UBB. De altfel, UBB este prima universitate din România a cărei performanţă este analizată, începând cu acest an, de către Academic Ranking of World Universities (ARWU sau topul Shanghai), unul dintre cele mai reprezentantive clasamente de profil din lume.

Află mâine, în „Adevărul de Cluj", cum anume s-a făcut clasificarea universităţilor.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite