Clujul, centru al industriei cinematografice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul TIFF, Tudor Giurgiu, va propune Primăriei Cluj, să sprijine financiar înfiinţarea Fondului Regional de Film Transilvania, primul de acest fel din ţară. Crearea unui Fond Regional de Film, finanţat de autorităţile locale, ar încuraja producătorii de film local şi coproducţiile internaţionale.

Fondul va finanţa, la rândul său, proiectele de film care se desfăşoară pe raza oraşului. „Selecţia proiectelor se va face în baza unui concurs public şi transparent. Vor fi încurajate coproducţiile internaţionale care aleg Clujul drept loc principa de filmare”, se arată în propunerea lui Giurgiu.

„Urmând exemplul unor municipalităţi precum Sofia, Belgrad sau Győr, apreciem că alocarea de la buget necesară pentru demararea proiectului este de aproximativ 300.000 de euro pentru primul an. Din aceşti bani, ar putea fi finanţate 5-10 producţii de film care se vor desfăşura în Cluj”, a arătat Tudor Giurgiu.

Producătorii de film care vor câştiga proiectele de finanţare vor aduce bani regiunii, deoarece la fiecare 100 de euro acordată de Fond, vor fi obligaţi să cheltuie 150 de euro pe teritoriul Clujului, potrivit proiectului.

Astfel, Clujul ar putea deveni un important centru cinematografic, aşa cum era la începutul anilor 1900, când aici funcţionau studiorurile de producţie Proja, Corvin şi mai apoi Transylvania, primele din actuala Românie şi cele mai importante din Estul Europei, la acea vreme.

Modele europene de succes

Reprezentanţii unor fonduri similare ce funcţionează în Viena (Austria) şi în Pécs (Ungaria) au fost prezenţi, ieri, la o discuţie organizată în cadrul TIFF.

Peter Zawrel, directorul Vienna Film Fund, a subliniat cât important este să se facă filme în regiune. „Prin acest lucru, regiunea Transilvaniei, cu oraşe cum este Clujul sau Sibiul, şi-ar putea dezvolta identitatea.Totul este cultură, până şi mâncarea. Am făcut 200 de kilometri de la Oradea la Cluj şi nu am mai văzut până acum niciun astfel de peisaj. Este unic. Asta merită să apară în filme”, a evidenţiat Peter Zarwel

Janos Keresnyei, reprezentantul Fondului de Film din Pecs, Ungaria, a arătat, la rândul lui, cât de important este să păstrezi tinerii într-un loc, iar pentru aceasta este nevoie de investiţie. „Pécs trăia, înainte, din minele de uraniu şi fabrici. S-a ajuns, după 1995, la 20.000 de oameni fără loc de muncă. Atunci, autorităţile de acolo au început să investească în cultură. Acum, în Regiunea Pécs sunt nouă cinematografe, 35 de galerii de artă, 325 de trupe orchestrate şi 151 de studiouri de arhitectură”, a arătat reprezenantul din Pecs, Capitală Culturală Europeană anul acesta.

„România este singura ţară din Estul Europei fără un astfel de fond funcţional. Este o chestiune normală ca primăriile sau consiliile judeţene să contribuie şi ele la acest proiect”, a mai spus Giurgiu.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite