Cluj: VIDEO Cinci tineri escaladează Clujul pe o roată (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cluj: <b>VIDEO</b> Cinci tineri escaladează Clujul pe o roată (GALERIE FOTO)
Cluj: <b>VIDEO</b> Cinci tineri escaladează Clujul pe o roată (GALERIE FOTO)

Clujenii au revoluţionat sportul extrem din oraş, făcând exerciţii şi acrobaţii pe monocicluri. Ei fac senzaţie în Skate Parkul din centrul oraşului, pe Bulevardul Eroilor, în Piaţa Avram Iancu şi oriunde găsesc un element urban pe care să se urce.

Vezi în galeria foto acrobaţiile tinerilor

Cristi, Radu, Vlad, Alex şi Lavinia, cinci tineri pasionaţi de sportul extrem pe monociclu, au format prima echipă de rideri din Cluj-Napoca, ce se caţără pe elementele de mobilier urban doar cu ajutorul a două pedale, un scaun şi o roată.

Vlad Rus este unul dintre ei. Are doar 16 ani şi după ce a văzut la televizor o demonstraţie pe monociclu, şi-a cumpărat şi el unul. A învăţat să se dea în două săptămâni. „M-am urcat pe el şi era ciudat. Trebuie să îţi menţii echilibrul din bazin şi din picioare”, ne-a povestit tânărul, care este elev la Liceul de Arte Plastice „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca. După mai bine de un an, a ajuns să se caţere cu monociclul pe borduri, bănci şi diverse elemente urbane.

În Skate Park i-a cunoscut pe ceilalţi membri ai echipei actuale, Redlight Unicycle, prima trupă de monociclişti din oraş. „Team-ul a fost constituit în urmă cu două luni. Ne cunoşteam de ceva vreme şi ne-am întrebat dacă nu ar fi interesant să ne facem o echipă. Oricum ne dăm împreună”, ne-a mai povestit acesta.

Peripeţii pe pedale

Un alt membru al echipei, Cristi Şomlea, a învăţat să se dea pe o roată în doar două zile. Tânărul, în vârstă de 21 de ani, este mult mai dornic de adrenalină, căutând sărituri de la înălţimi mult mai mari. Într-o demonstraţie în Skate Park, acesta a sărit de pe rampă pe mai mulţi parapeţi din plastic, după care pe o bancă. „Deja ştiam să mă dau când într-o zi, am cumpărat un monociclu de la un vecin şi m-am dat cu el în Piaţa Cipariu. Ne-am dat pe nişte scări şi nu după puţin timp l-am rupt”, ne-a povestit Cristi râzând.

O astfel de distracţie nu este ieftină, doar un monociclu nemodificat ajungând la un preţ de 500 de lei, la care se mai adaugă şi echipamentul de protecţie. De exemplu, Cristi nu se dă niciodată fără cască, iar Vlad poartă mereu apărători pentru tibii.

Pasionaţi de distracţie

Ambii tineri se dădeau în trecut pe biciclete. Vlad folosea un BMX, iar Cristi a câştigat locul cinci la ciclism la Cupa Napoca. Vald Rus mai are ;i alt hobby, el fiind jongler, uneori, într-un grup în Parcul Mare.

Mai jos puteţi urmări înregistrarea postată de clujeni pe internet, filmată în zone precum Bulevardul Eroilor, Piaţa Cipariu, la Filarmonică sau pe Cetăţuie şi în Skate Park.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite