Clujenii vor „umple“ cu deşeuri 50 de vagoane, pentru a curăţa judeţul de gunoaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Weekendul viitor va avea loc cea mai mare acţiune de ecologizare din istoria României. Voluntarii înscrişi în proiectul „Let's do it, Romania!“ vor aduna de pe raza judeţului Cluj o cantitate de gunoi care depăşeşte 2.600 de tone. Dacă s-ar folosi un marfar la strângerea acestora, deşeurile ar putea umple 50 de vagoane de marfă.

Cantitatea de deşeuri descoperită pe suprafaţa judeţului Cluj, în cadrul proiectului-gigant pus la cale de mii de voluntari din întreaga ţară, ar putea fi transportată cu ajutorul unui marfar format din minim 50 de vagoane, cu un volum de 40 de metri cubi fiecare. Voluntarii au bifat pe harta Clujului peste 2.600 de tone de deşeuri, strânse în 650 de mormane de gunoi, de diverse dimenisuni. Greutatea gunoaielor depăşeşte, în total, masa a 2.500 de autoturisme Dacia Logan şi se îndreaptă spre cea a acoperişului terenului de tenis de la Wimbledon, care are trei mii de tone.

Compania de salubritate Bratner-Vereş adună, zilnic, peste 250 de metri cubi de gunoi din gospodăriile clujenilor, potrivit directorului Eugen Vereş. Mormanele descoperite de voluntari în urma cartării, care a durat mai multe luni, conţin o cantitate egală cu cea produsă de clujeni într-o săptămână.

Gunoaiele, puse pe hartă

Acestea vor fi adunate în saci, de azi într-o săptămână, de către voluntarii proiectului „Let's do it Romania!“, desfăşurat la nivel naţional şi prin care miile de voluntari înscrişi şi-au propus să scape ţara de gunoaie într-o singură zi, simultan. În judeţul Cluj s-au înscris până acum aproape trei mii de voluntari, însă organizatorii se aşteaptă la cinci mii, potrivit Ioanei Bărbat, coordonator comunicare în cadrul proiectului.

„Pentru a reuşi să strângem cât mai multe gunoaie a fost depusă o muncă foarte intensă de organizare. Este important să ştim cât gunoi există şi unde se află. Astfel a fost realizată o hartă a deşeurilor, disponibilă pe site-ul proiectului, care conţine detalii despre poziţionarea mormanelor de gunoi, volum, compoziţie şi fotografii“, a explicat repezentanta „Let's do it, Romania!“.

La nivelul judeţului Cluj au fost identificate 650 de mormane de gunoi

image

Harta a fost realizată prin activitatea de cartare, care a constat în parcurgerea judeţului la pas pe baza unor trasee prestabilite şi identificarea mormanelor de gunoi.

Startul se dă sâmbătă la Iulius Mall

Voluntarii care nu s-au înscris pe site pot merge sâmbăta viitoare, la ora 9.00, la punctul de întalnire din parcarea de langă lacul Gheorgheni, în vecinătatea Iulius Mall, unde vor primi saci şi mănuşi, urmând ca apoi să se deplaseze, împreună cu echipele, la mormanele alocate unde vor strânge gunoaiele selectiv: deşeuri reciclabile, nereciclabile (valorificabile energetic sau nevalorificabile), deşeuri voluminoase şi deşeuri din construcţii. La ac'iune poate participa oricine.

Deşeurile din primele trei categorii vor fi duse cu utilaje puse la dispoziţie de Primărie până la punctele de transfer stabilite, de unde vor fi preluate de operatorii de salubritate, care le vor selecta şi recicla, valorifica energetic sau le vor transporta la depozitele de deşeuri.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite