Clujenii merg la miting în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitingul este organizat în ziua votării moţiunii de cenzură. FOTO: Arhivă
Mitingul este organizat în ziua votării moţiunii de cenzură. FOTO: Arhivă

Mai mulţi sindicalişti din Cluj vor participa, miercuri, la Bucureşti, la un miting organizat în ziua votării moţiunii de cenzură. Oamenii se vor deplasa cu autocarele, trenul sau maşinile personale.

Liderii sindicatelor clujene au declarat, luni, pentru Mediafax, că mobilizarea este una exemplară, deoarece sindicatele doresc să transmită un semnal clar Guvernului şi partidelor de la guvernare, şi anume faptul că a venit timpul să plece.

"Ne-am mobilizat exemplar toate sindicatele din Cluj, pentru a merge în număr cât la mare la mitingul de la Bucureşti când se votează moţiunea de cenzură. Dorim să transmitem un semnal clar Guvernului şi partidelor aflate la putere, că a venit timpul să plece", a afirmat vicepreşedintele Cartel Alfa Cluj, Valentin Ilcaş.

Acesta a precizat că de la sindicatul pe care îl reprezintă se vor deplasa la Bucureşti peste 200 de persoane, care vor pleca cu autocare, cu trenul sau cu maşini personale.

Preşedintele CNSLR Frăţia Cluj, Ştefan Roman, a declarat, la rândul său, că vor pleca la mitingul din Capitală 200 de membri de sindicat.
Cea mai numeroasă delegaţie va fi cea a BNS Cluj, de 300 de persoane, iar cea mai mică cea a Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Clujean (SLPIC), doar 50 de persoane, cu un singur autocar.

De asemenea, la mitingul de la Bucureşti vor pleca şi 100 de membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) Cluj.
Sindicaliştii clujeni vor pleca spre Bucureşti în cursul după-amiezii şi serii de marţi.

Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie va fi dezbătută şi votată miercuri, cu începere de la ora 11.00.

Tot miercuri, sindicaliştii se vor aduna între orele 7.30 şi 9.00, după care vor pleca spre Piaţa Victoriei, unde la ora 10.00 va începe mitingul. O oră mai târziu, sindicaliştii vor pleca în marş pe traseul Bulevardul Magheru - Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei, unde vor rămâne până aproximativ la ora 17.30, aşteptând rezultatul votului la moţiunea de cenzură. La protestele din Capitală sunt aşteptaţi 80.000 de participanţi.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite