Clujeanul Mircea Salomir, fost arbitru FIFA, a încetat din viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul arbitru s-a stins din viaţă azi-noapte, la aproape 65 de ani, potrivit site-ului oficial al FRF. Salomir s-a născut la data de 1 mai 1945, la Turda, şi-a petrecut cariera de fotbalist la Cugir, Gloria Bistriţa şi Universitatea Cluj, abandonând activitatea de jucător în anul 1977.

Clujeanul s-a dedicat apoi arbitrajului, promovând în lotul divizionar „A” în anul 1979, pentru ca, doi ani mai târziu, să dobândească ecusonul FIFA.

Înmormântarea va avea loc mâine, la cimitirul Mănăştur din Cluj Napoca. Mircea Salomir a fost diagnosticat în februarie anul trecut cu o tumoră canceroasă la creier, iar boala i-a recidivat la începutul acestui an petrecându-şi ultimele zile în spital.În perioada august 1979 - decembrie 1993 a condus, printre altele, 221 de meciuri în Divizia A, situându-se din acest punct de vedere pe locul 5 în clasamentul românesc „all time”. Timp de 12 ani, cât s-a aflat pe lista FIFA, a arbitrat peste 40 de jocuri internaţionale.

„Federaţia Română de Fotbal şi Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul FRF îşi exprimă întreaga compasiune familiei îndoliate, căreia îi transmite şi pe această cale sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească!”, scrie frf.ro.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite