Cluj: Victoria Pleşa te invită la şezătoare în Mărişel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Născută în Mărişel, Victoria Pleşa vrea ca aceasă zonă să fie cea mai cunoscută din judeţ, poate chiar din Ardeal. Pentru aceasta, femeia crede că foarte importante sunt tradiţiile.

Împreună cu soţul ei, Viorel Pleşa, a mobilizat proprietarii de pensiuni din zonă, dar şi autorităţi locale, să se reunească într-o asociaţie, care să promoveze turismul. Aşa a luat naştere, în 2005,  Asociaţia Pelaghia, după numele eroinei locale Pelaghia Roşu, din vremea lui Avram Iancu.

Acum asociaţia are 32 de membri, dintre care 22 sunt proprietari de pensiuni din Mărişel, iar restul sunt din Gilău şi din Cluj. Asociaţia deţine şi 5% din acţiunile Teleschi Leşu-Mărişel, firmă care deţine pârtia de schi din localitate.

Turiştii sunt atraşi de tradiţii

O altă modalitate de stimulare a turismului din zona Mărişel este promovarea meşteşugurilor tradiţionale. Moţii au redescoperit farmecul vechilor şezători, de exemplu, organizate ca pe vremea bunicilor. „Turiştilor, fie ei români sau străini le place să vadă aşa ceva“, spune Victoria Pleşa, co-proprietara pensiunii Popasul Iancului, locul în care se organizează şezătorile. Moţii vin îmbrăcați în portul popular din Munții Apuseni. Femeile vin cu caiere de lână ori de câlți, precum și cu vârtelnițe și cu pânze pentru brodat. Ele aduc şi merinde, adică brânză, slănină, cârnăciori, ceapă roșie sau murături. Nu lipsesc nici lăutarii care încing atmosfera.

O altă tradiţie reînviată şi de dragul turiştilor este colindatul junilor, de Crăciun. Junii de la Mărişel au un dans care seamănă cu cel al căluşarilor. Junii fac deliciul celor care stau la pensiunile din zonă.

Schimb de experienţă cu francezii


Asociaţia Pelaghia este înfrăţită cu Asociaţia Noroc din localitatea franceză La Passe.

„Acolo sunt 180 de asociaţii în zonă. Am văzut cum sunt organizaţi, ne-au arătat filme de promovare a zonei, dar şi cu meşteşugurile locale“, povesteşte Victoria Pleşa. La rândul lor, francezii au vizitat, la noi, Uzina electrică de la Someşu Rece, Centrala electrică subterană de la Mărişel, au văzut obiceiurile şi meşteşugurile locale, ba chiar gaterele de tăiat lemne din zonă.

Promovează sportul

Un alt obiectiv al celor care fac turism în Mărişel este promovarea sportului, fie vară, fie iarnă. Când dă zăpada, turiştii sunt aşteptaţi la schi şi la sanie, iar vara, la drumeţii, dar şi la tiroliană. „Din păcate, anul acesta a fost zăpadă la Mărişel doar trei săptămâni, aşa că turiştii nu au apucat să se bucure de ea“, mai spune Victoria Pleşa.

Profil.
Născută. 19 august 1966, Mărişel
Studii. Liceul cu profil de comerţ din Alba Iulia
Familie. Căsătorită, doi copii


Ce-i place
Locul în care s-a născut, platoul Mărişelului, care oferă multe posibilităţi legate de turism.

Ce nu-i place
Că nu sunt ajutaţi investitorii din turism să promoveze zona. „De doi ani de zile ne zbatem să facem un punct turistic în Mărişel, însă încă nu avem toate actele de la Pirmărie pentru continuarea construcţiei“, mai spune Victoria.

Întrebare şi răspuns

Ce lipseşte Mărişelului să meargă bine turismul în zonă?
Promovarea, un ajutor cât de mic de la Consiliul judeţean pentru promovare. Publicitatea costă mult. Apoi ar fi infrastructura, drumurile. Nu în ultimul rând, ar fi bine dacă cei din zona Mărişelului ar fi ajutaţi să intre în legalitate cu pensiunile gata făcute. Toate autorizările costă mult.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite