Cluj: Trei bănci, amendate cu suma totală de 190.000 de lei pentru comisioane ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj a amendat trei sucursale bancare cu suma totală de 190.000 de lei pentru practicarea unor comisioane ilegale de risc, după ce instituţia a primit peste 300 de reclamaţii.

Potrivit şefului CJPC Cluj, Mircea Radu, amenzile au fost date după ce la comisariat s-au înregistrat peste 300 de reclamaţii din partea clujenilor privind nereguli la aplicarea Ordonanţei nr. 50/ 2010.

"Am aplicat o amendă 100.000 de lei băncii Volksbank, 70.000 de lei - BCR şi 20.000 - Băncii Româneşti pentru practicarea unui comision de risc a cărui valoare ajunge, în unele cazuri, să fie egală cu cea a dobânzii. Am primit peste 300 de reclamaţii din partea unor clienţi ai băncilor, iar în urma verificărilor au fost constatate grave nereguli privind aplicarea Ordonanţei nr. 50/ 2010.

Băncile au primit termen până la sfârşitul lunii să îşi reglementeze situaţia, în caz contrar urmând să propunem ANPC suspendarea autorizaţiei pe perioadă determinată", a spus Mircea Radu.

CJPC Cluj a avertizat alte bănci privind nerespectarea prevederilor Ordonanţei nr. 50/ 2010 şi privind strabilirea unui comision de risc ilegal.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite