Cluj: SERIAL Viaţa cu salariul minim: Prima săptămână, încheiată cu succes (Ziua 7)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aventura celor doi tineri care şi-au propus să trăiască o lună cu salariul minim pe economie continuă. Robert Kovacs s-a făcut nevăzut întreg weekendul. În schimb, Andrei Muntean a lucrat în aceste zile la Sibiu, unde a câştigat câţiva bani. După o săptămână grea şi-a permis să îşi facă o salată de fructe.

Citeşte totul despre serialul "Viaţa cu salariul minim"

Robert spune că îi place să se folosească de zilele sale libere dormind, motiv pentru care nu a povestit foarte mult ce a făcut în acest weekend. Pe de altă parte, Andrei Muntean a avut parte de o deplasare de la Cluj la Sibiu, unde şi-a găsit un job sezonier, lucrând în cadrul unui festival.

Sâmbătă a gătit o tavă plină de cartofi franţuzeşti, iar ieri şi-a permis să îşi facă o salată de fructe. „M-am trezit de dimineaţă şi mi-am terminat cartofii franţuzeşti de ieri (alatăieri, n.r.). Tare aş fi vrut să îmi ajungă toată ziua, dar nu a fost să fie aşa. Am fost nevoit să mă duc în oraş la un magazin, aici în colţul blocului şi am cumpărat câteva fructe, care arătau atât de bine încât nu puteam să le las acolo“, povesteşte tânărul, care spune că de o săptămână nu a mai mâncat deloc fructe. „Aşa că mi-am luat un kiwi, o portocală, un măr şi o banană (toate cu 4,8 lei) şi mi-am făcut o salată de fructe pe care am mâncat-o cu câţiva biscuiţi de ieri“, a adăugat el.

Banul la ban trage

S-a bucurat de salata de fructe şi porţia de vitamine, iar aseară a avut ultima zi de lucru în cadrul festivalului Sibiu World Music Festival), unde a avut ocazia să se bucure de două concerte. „Am un singur regret: spectatorii români, nu ştiu cum se face, dar sala era aproape goală. Foarte puţini spectatori. Oare s-a pierdut interesul pentru cultură?“, se întreabă tânărul.

Fiind ultima zi de festival s-au făcut deconturile, iar Andrei şi-a încasat banii. „Am primit banii de transport (40 de lei, echivalentul a două bilete de autocar Sibiu – Cluj) şi o diurnă care a constat într-o sumă fixă, de 20 de lei pe zi. În total 100 de lei (diurna plus transport), bani pe care nu îi voi lua în calcul pentru acest studiu, cu excepţia transportului. Şi cum „banul la ban trage“, azi am mai câştigat 10 lei dintr-un comision pe care îl am de făcut în Cluj, să înapoiez unui prieten un hanorac uitat în Sibiu)“, încheie tânărul.

Azi, acesta s-a întors la Cluj, unde îl aşteaptă o nouă săptămână plină de surprize.

Cifrele de ieri ale lui Andrei: cheltuieli - 4,8 lei, câştiguri: deplasare festival - 40 lei, comisionul cu hanoracul - 10 lei. Buget la finalul primei săptămâni: 297,16 lei.

Experiment social

Patru tineri clujeni vor să vadă ce înseamnă să trăieşti cu 461 de lei pe lună, atât cât este, în mână, un salariu minim net. După ce vor face asta timp de o lună, vor prezenta un raport instituţiilor centrale, dar şi mai multor parlamentari europeni români. Cei patru sunt Bogdan Cardoş, preşedintele Asociaţiei pentru Calitate în Societatea Modernă (ACSM), organizaţie care a demarat proiectul, alături de Sorin Parpucea, Andrei Muntean şi Robert Kovacs. Poveştile ultimilor doi, care au început experimentul în 8 noiembrie, vor putea fi urmărite zilnic, în „Adevărul de Seară“.

Citeşte aici povestea lor şi mai multe despre proiect

Vezi aici experienţele celorlalţi tineri implicaţi în experiment

viata cu salariul minim facebook
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite