Cluj: Povara pensiilor, mai uşor de purtat decât în alte judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujul este printre puţinele judeţe din ţară în care numărul pensionarilor este mai mic decât cel al angajaţilor. Din contribuţiile care se plătesc în Cluj la casele de pensii se strâng doar 65% din câţi bani sunt necesari  pentru achitarea pensiilor.


Deficitul dintre banii încasaţi şi cei cheltuiţi pentru pensii a fost, în Cluj, de aproximativ 35% în septembrie 2010. Cu toate acestea, judeţul stă foarte bine la acest capitol, comparativ cu restul. Banii cheltuiţi pentru pensii sunt mai mulţi decât cei câştigaţi din contribuţiile la Fondul de Pensii. Potrivit ultimului buletin lunar pe judeţe realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), clujenii care muncesc „duceau în spate“, la sfârşitul anului trecut, peste 160.000 de pensionari.

Buletinul respectiv arată că achitarea pensiilor în judeţul Cluj costă aproximativ 128.000 de lei lunar. Pe de altă parte, din contribuţiile pentru fondul de pensii se câştiga lunar numai aproximativ 83.000 de lei în septembrie anul trecut, diferenţa înregistrată fiind estimată la de 45.000 de lei (aproximativ 35%). Acest deficit este acoperit de la bugetul de stat.

Cluj, pe locul patru la  contribuţii

Potrivit unui clasament întocmit pe baza buletinului Institutului Naţional de Statistică, în România, din cele 42 de judeţe, doar în 11 numărul angajaţilor îl depăşeşte pe cel al pensionarilor. Clujul se situează în acest top pe locul patru.
 
Dintre angajaţii clujeni, cei mai mulţi lucrează în servicii (125.783), pe locul doi în judeţ clasându-se industria şi construcţiile (65.356). Câştigul salarial mediu brut în Cluj este de 1.861 de lei, salariul mediu net fiind de 1.355 de lei. În Cluj sunt înregistraţi 19.096 de şomeri.

Potrivit reprezentanţilor Casei de Pensii Cluj, judeţul nostru a stat întotdeauna bine în ce priveşte  raportul dintre pensionari şi angajaţi, dar şi referitor la încasarea contribuţiilor. Pe de altă parte, au explicat aceştia, statistica prezentată este incompletă din unele puncte de vedere.

„Este foarte important gradul de colectare înregistrat la Finanţe, adică numărul de oameni de la care se strâng efectiv banii şi câţi nu îşi plătesc, deşi ar trebui să o facă. Mai mult, în ultima perioadă, situaţia economică a cauzat ca multe firme să intre în faliment şi să îşi suspende plăţile“, a explicat directorul Casei de Pensii Cluj, Maria Adriana Mocanu. Ea a adăugat că există numeroşi clujeni care, deşi nu lucrează, au contracte de asigurare socială sau declaraţie de asigurare socială (aproximativ 11.000 de persoane) prin care contribuie la fondul de pensii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite