Cluj: Pompier de 27 de ani, găsit spânzurat în locuinţa părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eveniment tragic ieri, 2 noiembrie, într-o locuinţă din municipiul Turda. Un tânăr de 27 de ani, pompier angajat în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, a fost găsit spânzurat în locuinţa părinţilor săi.

Subofiţerul era angajat din anul 2007 la Detaşamentul de Pompieri din Turda şi trecuse, de fiecare dată, cu bine evaluările efectuate de către ISU Cluj. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, în momentul producerii tragediei tânărul se afla în timpul liber. Nu se cunosc cauzele care l-au condus pe subofiţer să recurgă la acest gest extrem. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc tragicul eveniment. Colegii şi superiorii pompierului sunt şocaţi de veste şi susţin că tânărul nu ar fi avut motive să-şi pună capăt zilelor. Surse din rândul anchetatorilor au arătat că tânărul ar fi lăsat un mesaj de adio, prin SMS.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite